Scrisul românesc din Bucovina, în general literatura română, precum şi unele personalităţi româneşti marcante din ţinutul nostru au influenţat într-o anumită măsură şi scrisul ucrainean. Aceasta se observă în mod deosebit în creaţia poetei ucrainene Tamara Severniuk, ea realizând şi traduceri din română. Poeta a expus în sonuri ucrainene poezii semnate de confraţii săi de condei din Cernăuţi, precum şi de autori din Moldova şi România. Asemenea traduceri sunt incluse mai în fiecare plachetă de versuri originale ale Tamarei Severniuk. Nu face excepţie nici volumul „Viaţă temerară. Despre cei dragi şi despre ceea ce este mai scump”, apărut recent de sub auspiciile Editurii „Druk Art”.
Poeziile cu dedicaţie, care stau la baza acestei cărţi, determină cercul persoanelor dragi poetei. Aceştia sunt bunii ei cunoscuţi şi prieteni, precum şi personalităţi notorii naţionale şi mondiale cu care poeta se consultă aproape zilnic prin recitirea operelor acestora. Ne bucură faptul că printre aceste personalităţi găsim câteva nume româneşti. Nu este o descoperire că Tamara Severniuk îl consideră pe poetul naţional al românilor, Mihai Eminescu, unul dintre autorii săi preferaţi. În prezentarea cu caracter enciclopedic despre Luceafărul poeziei româneşti Tamara Severniuk remarcă pentru cititorii săi că el a învăţat la Cernăuţi şi că aici s-a produs debutul lui literar cu poezia „La mormântul lui Aron Pumnul”. Aici vom face o paranteză pentru a desfăşura gândul Tamarei Severniuk. Anume ea a tradus în ucraineană poezia de debut a lui Mihai Eminescu, despre care regretatul profesor cernăuţean, Grigore Bostan, spunea că este una dintre cele mai bune versiuni într-o altă limbă a poeziei cu care începe creaţia nemuritoare eminesciană. Tamara Severniuk îşi încheie relatarea cu o citată semnificativă a lui Eminescu: „Un om poate avea totul, neavând nimic, şi nimic având totul…”. Este vorba de bogăţia spirituală, opinie împărtăşită şi de Tamara Severniuk.
Cele două poezii dedicate lui Mihai Eminescu au fost scrise sub impresiile şi gândurile autoarei în timpul vizitării de către ea a baştinei marelui nostru poet: casa de la Ipoteşti, clopotniţa, cristelniţa în care a fost botezat „micul Mihai – confrate cu Hristos”. „De la Ipoteşti spre Cernăuţi” pentru poet începe „drumul spinos spre steaua nemuririi”. Din nemurirea sa poetul stă ca un pilon în lume, „ca iubirea cutezătoare să nu fie omorâtă nici de delir, nici de baionetă”.
Tamara Severniuk onorează scrisul românesc din nordul Bucovinei şi cu o poezie dedicată lui Mircea Lutic. Autoarea este încântată de activitatea de traducător a lui Mircea Lutic, care a îmbrăcat în straiul limbii române creaţia unei pleiade întregi de remarcabili scriitori ucraineni. Ea este de acord cu profesorul Bogdan Melniciuk, care afirmă că, „născut în satul cu denumirea biblică Iordăneşti, Mircea Lutic a devenit o legendă a secolului XX”. Adresându-se confratelui său de condei, maestru al slovei traduse şi al celei poetice inspirate din Scripturi, Tamara Severniuk se întreabă: „La ce bun această lume fără căldura inimii omeneşti?”. Parcă ar vrea să audă de la Mircea Lutic, cel care a semnat mai multe volume de poezie sacrală, un răspuns de profet la neliniştile tulburătoare ale autoarei: „E nevoie de purificare… Oare fără ea vom putea păstra această lume?”. Răspunsul se subînţelege şi în cazul dat Mircea Lutic, căruia îi este dedicată poezia, bănuim că s-ar fi referit la Dante, la „Divina comedie”, pe care el a recitit-o pe îndelete până în ultima clipă a vieţii.
Dedicaţiile Tamarei Severniuk sunt nişte dialoguri cu veşnicia, care pretind să dea explicaţie la veşnica întrebare: care este menirea omului pe acest pământ? „N-am nevoie de bogăţii,/ Ci s-aud cum cuvântul respiră/ Şi cum lângă el se încălzeşte/ Inima răcită a lumii…”. Cu aceste versuri, scoase pe coperta noului volum, poeta bucovineană notorie, Tamara Severniuk, exprimă esenţa principală a cuvântului scris.
Vasile CARLAŞCIUC
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com