A fost un început de bun augur, un avânt mult tineresc, cu vise și planuri mari – încadrați în lupta întru apărarea limbii materne și întru păstrarea și valorificarea tradițiilor spirituale ale neamului românesc.
Pe parcursul anilor prin intermediul ei s-au realizat o mulțime de proiecte și lucruri frumoase, demne de a fi luate în considerare – lucruri care, din păcate, cu trecerea timpului au fost date uitării. Dar ar fi un păcat să nu ne amintim de acei bărbați mândri și energici care au stat la conducerea acestei Asociații – domni îndrăzneți și pricepuți, adevărați români cu litera mare, care au făcut uneori din imposibil posibilul.
Pe rând: ziaristul și poetul Ion Mihalca-Ursanu. Au urmat profesorul universitar Vasile Marina, medicul Gheorghe Simionca și profesorul Gheorghe Opris – nume de referință în cultura românilor din dreapta Tisei.
Nu pot trece cu vederea să nu amintesc câte ceva din activitatea ei, atât de mult apreciata în acele timpuri, apreciată după fapte. Au mai fost multe pagini memorabile în activitatea ei.
S-au făcut atâtea, încât apoi nu au fost depășite aceste rezultate. Numai despre manifestările dedicate creației spirituale ale neamului românesc, cum a fost ,,Mărțișorul”, se poate scrie o carte.
Cu străduința membrilor Asociației la Universitatea de Stat din Ujgorod, pe lângă Facultatea de Limbi Romanice s-a organizat Secția de filologie romană pentru absolvenții școlilor din zona noastră locuită de etnici români.
Apoi membrii ei au participat activ la un șir de manifestări de amploare, printre care, pentru prima data, am participat la Alba Julia cu ocazia omagierii celor 75 de ani din Ziua Marii Uniri. Voi enumera aici Congresul al III-le-a al Intelectualității Românești din regiunea Cernăuți (29 aprilie 2001), Repere culturale ale Românilor din Transcarpatia (Cluj-Napoca, 1996), simpozionul „Maramureș – vatra de istorie milenara” (Borșa, 1997).
În decembrie 1999 am fost invitați la Cotroceni la o întâlnire cu președintele tarii și cu parlamentarii, la Patriarhia Romnă și Fundația Culturală Română.
Un ajutor enorm li s-a dat absolvenților din școlile românești din zonă, care au avut dorința de a-și continua studiile în patria istorică. Prin intermediul Asociației s-au îmbogățit bibliotecile școlare cu sute și sute de cârti. S-au organizat întâlniri cu scriitori și alți oameni de cultură din Republica Moldova, Bucovina și România. Sunt sigur că istoria neamului v-a ține cont de aceasta. Sunt ferm convins că fără implicarea Asociației la reconstrucția podului istoric peste Tisa Slatina-Sighetu Marmației avea să aibă soarta, precum a avut aceia cu construcția podului dintre Biserica Alba – Cămara la 1992.
De data asta s-au găsit alți oameni cu mai mult suflet – patrioți adevărați a acestui neam și ai acestor locuri de legendă de au dus cu succes lucrul până la finalizare. Cinste și fală lor!
Am făcut, după cum am mai spus, din imposibil posibilul; s-a depus o muncă colosală studiind o mulțime de documente prin arhive – documente necesare, referitor la fostul pod, aruncat în aer de către hortiști la 1944, fără de care nu reușeam să rezolvăm problema cu reconstrucția podului. Cu multă sârguință a muncit aici mărinimosul Gheorghe Simionca, președintele Asociației, candidat în științe medicale, medic la Spitalul republican de alergologie din Slatina.
Mari mulțumiri domnului Ioan Bledea, primarul municipiului Sighetu Marmației (1996-2000) care a fost organizatorul și sufletul reconstrucției acestui pod. Și nu întâmplător. Singur a fost interesat în realizarea proiectului. El tine nespus de mult la aceste locuri, căci de aici, din Biserica Albă, își trage obârșia. Nu i-a fost ușor. Dar dorința a fost mare și cu ajutorul Celui de Sus i-a reușit. Podul s-a făcut. El are o lungime de 227,5 metri și o lățime maxima de 3,8 metri și se permite circulația autovehiculelor la o greutate de 3,5 tone. Deschiderea lui a avut loc in luna Ianuarie 2007. Despre semnificația acestui eveniment de stat atât Traian Bădescu, cât și Viktor Iușcenko, președinți pe atunci ai României și Ucrainei, au recunoscut că ambele state vor avea de câștigat de pe urma reluării traficului rutier și pietonal între Sighet și Slatina. Un merit deosebit, după cum am menționat, îi aparține Asociației Social-Culturale ,,George Coșbuc” a romanilor din Transcarpatia și a conducătorilor ei Gheorghe Simionca și Gheorghe Opris. Să nu uit că în acest context s-a mai implicat și domnul Gheorghe Stănculescu din București, a cărui strămoși au lăsat rădăcini sănătoase în glia străbună de la Biserica Albă.
Continuându-mi relatarea despre prima Asociație a românilor din Transcarpatia pot mărturisi clar că în prezent activitatea ei a scăzut puțin. Vremurile sunt altele, mai complicate. Tineretul nu se mai implică.
Dar sper, odată și odată lucrurile se vor schimba spre bine. Pace și liniște să fie.
Iurie MOIȘ,
poet din s. Biserica Albă, raionul Rahov (Rahău), regiunea Transcarpatică
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com