Istoria Catedrei de Filologie Română și Clasică a Universității din Cernăuți începe concomitent cu istoria acestei slăvite instituții de învățământ superior. A funcționat sub diferite autorități, dar având una și aceeași misiune – de a pregăti dascăli de română pentru școlile din ținut, slujitori ai cuvântului românesc. Destul de complicată a fost situația imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, când ideologia sovietică a revizuit o parte însemnată din tezaurul literar românesc, acordând prioritate scrierilor care țineau de concepțiile așa-numitului realism socialist. Studenții din acea perioadă, în marea lor majoritate fii și fiice de țărani, au păstrat prin lecturi de sine stătătoare și în afara programei firul ce-i lega de marea literatură a neamului lor. Le-au ajutat în această privință unele cadre didactice care activau atunci la catedră. Printre aceștia se numără și Alexandru Sadovnic. Numele lui putea fi citit și pe unele manuale școlare de „literatură moldovenească”.
Astăzi numele lui Alexandru Sadovnic este aproape uitat și rămâne incrustat doar pe placa de granit de la mormântul lui din cimitirul evreiesc din Cernăuți, nu departe de locul unde-și dorm somnul de veci iluștrii români bucovineni, pe care el îi pomenea foarte des în prelegerile sale de la Universitate. În afară de numele, prenumele și cele două date, între care a trecut viața sa pe valea plângerii, nu este nimic incrustat pe piatra neagră funerară. Lângă postament sunt cioplite în piatră două cărți, puse una peste alta. Pe cea de deasupra este scris „Alexandru Sadovnic. „Caragiale”. Este titlul principalei lucrări a lui Alexandru Sadovnic, istoric al literaturii române. De altfel, la 5 iunie curent s-au împlinit 95 de ani de la nașterea acestui eminent pedagog și pasionat cercetător al scrisului românesc.
O explicație mai amănunțită despre cartea cu inscripție de pe mormântul lui Alexandru Sadovnic găsim într-o altă carte, în cartea-dialog „Cu sufletul pe buze”. Este un dialog amplu și sincer între Vasile Tărâțeanu și Grigore Crigan, poetul și prozatorul care au trecut și ei în eternitate. Grigore Crigan a fost student al lui Alexandru Sadovnic și în acel interviu-spovedanie își amintește cu profundă recunoștință despre profesorul universitar, Alexandru Sadovnic. „Profesorul de literatură și folclor, Alexandru Sadovnic, ne-a predat cursurile sale cam în perioada dezghețului produs în societatea sovietică la sfârșitul deceniului al șaselea al veacului trecut și, pe lângă clasicii noștri V. Alecsandri, M. Eminescu și I. Creangă, a inclus în programă și astfel de autori ca T. Arghezi, G. Coșbuc, I.L. Caragiale, I. Slavici, T. Maiorescu și chiar pe L. Blaga și pe O. Goga. Teza sa de doctorat a avut drept temă „Dramaturgia lui I.L. Caragiale”. Felul cum proceda A. Sadovnic era ceva nemaipomenit până atunci. De mirare cum un profesor neromân ne cunoștea atât de bine literatura scrisă, cât și creația orală. Mai mult decât atât, el a manifestat mereu un spirit inovator, neîntâlnit la ceilalți profesori. L-au egalat și, pe semne, l-au depășit în această privință cei care aveau să-l urmeze la catedra respectivă – Vasile Levițchi și Grigore Bostan”, a remarcat scriitorul Grigore Crigan.
Profesorul universitar Alexandru Sadovnic a decedat în iarna anului 1968, în al cincizecilea an al vieții sale. Ilie Tomiuc, originar din Carapciu – satul de baștină al lui Vasile Levițchi, era pe atunci student la facultate și a participat la funerarele lui Alexandru Sadovnic. „Noi, studenții, îl iubeam foarte mult, iar moartea lui subită ne-a zguduit”, își amintește Ilie Tomiuc.
Colega sa de facultate, Viorica Visoțchi (Jaloba), de asemenea, îl consideră pe Alexandru Sadovnic un profesor de excepție. „Era un pedagog de vocație, de tip clasic. Prelegerile sale erau foarte interesante, se străduia să ne dea mai multe cunoștințe și deseori, spre binele nostru, „depășea” programa de învățământ. La colocvii și examene era foarte exigent și studenții se pregăteau bine pentru ele ca să nu roșească în fața profesorului Alexandru Sadovnic. El ne-a insuflat dragoste pentru cuvântul matern”, afirmă Viorica Visoțchi.
O vorbă din popor spune că omul trăiește atâta timp, cât trăiesc amintirile despre el. E și cazul profesorului universitar, fost titular al Catedrei de Română de la Universitatea din Cernăuți, Alexandru Sadovnic.
În imagini: locul odihnei de veci a lui Alexandru Sadovnic; profesorul universitar Alexandru Sadovnic (al doilea din stânga) instruindu-și studenții-culegători de folclor (1960). Fotografie din cartea „Cu sufletul pe buze”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com