Deseori, pricina aprinderii ierbii este un muc de ţigară sau un chibrit nestins sau, pur şi simplu, aprinderea intenţionată a ierbii uscate şi a gunoiului. De obicei, în majoritatea cazurilor, aceste mici incendii nu duc la pagube materiale însemnate. Pe de altă parte, însă, dauna adusă mediului ambiant este devastatoare. Gunoiul ars elimină în atmosferă substanţe toxice, care nu duc nicidecum la îmbunătăţirea calităţii aerului, ele distrug şi plantaţiile verzi.
Secţia orăşenească Cernăuţi a Direcţiei Serviciului de Stat pentru Situaţiile de Urgenţă atrage atenţia locuitorilor oraşului asupra necesităţii de a respecta riguros regulile securităţii antiincendiare în masivele silvice şi pe teritoriile deschise. Ei sunt rugaţi să se abţină de la folosirea focului în apropierea fâşiilor de pădure uscate, să nu admită aprinderea gunoiului. Fiţi vigilenţi! Aveţi grijă de propria securitate şi de securitatea celor din jur!
A. SEMION, inspector superior al Secţiei orăşeneşti Cernăuţi din cadrul Direcţiei Serviciului de Stat pentru Situaţiile de Urgenţă