Pe data de 28 decembrie își sărbătorește Ziua de naștere scriitorul Ștefan Hostuc, un vrednic fiu al satului-martir Mahala, așezat în Valea Prutului istoric. În perioada studenției cernăuțene, el a intrat în oastea visătorilor de profesie a Profesorului Vasile Levițchi.
„Omida – nstrăinării ne mănâncă”
Următorul student din oastea visătorilor de profesie a Profesorului Vasile Leviţchi, care a fost nevoit să obţină concediu academic şi să pornească spre cazarma forţelor militare din fosta Uniune Sovietică, a devenit un vrednic fiu al satului-martir Mahala din pitoreasca Vale a Prutului istoric. Viitorul critic literar va scrie mai târziu: „… Eram tineri şi învăţam să rezistăm tentativelor machiavelice (aici securisto-chilaristice, termen înţeles de bucovineni) de a ne închide gura, de a ne suci gâtul, şi sfidam cu dispreţ umbra Cezar-ului (această ortografie îşi are şi ea aici sensul ei) pe care o simţeam foşnind la ferestre. Sângera în noi ca o rană deschisă mormântul poetului Ilie Motrescu, dispărut în împrejurări dubioase la numai 27 de ani, şi simţeam dorinţa de a-i răzbuna moartea prin visare şi poezie”.
Urmând exemplul lui Ilie Tudor Zegrea, Ştefan Hostiuc se prezenta la lecţii cu o desagă întreagă de cărţi, apărute în diverse perioade, care îl ajutau de minune în timpul discuţiilor aprinse referitoare la originea neamului şi a limbii materne: „de când omida ne mănâncă graiul/ se veştejeşte pomul ce suntem/ şi-n altă haină ni se-mbracă plaiul/ şi nu mai sună cornul ca-n poem”.
Îi creştea inima de bucurie lui Vasile Leviţchi, văzând că are în grupul studenţesc, condus de dânsul, un tânăr care împărtăşeşte ideile sale: „omida-nstrăinării nu se-ndură/ nimic să lase din ce-avem străvechi/ pătrunsă-n noi ne iese iar pe gură/ şi înapoi ne intră pe urechi”.
Dar n-a căzut pe placul autorităţilor bolşevice de atunci acest visător pătruns de gânduri rebele: „omida-nstrăinării ne mănâncă/ cornii fiinţei săvârşind un rit/ de larva-nfometată cu guşa mai adâncă/ decât ni-i rădăcina din care s-a hrănit”. L-au sfătuit să treacă prin „şcoala reeducării”. Aşa se numea, în perioada comunistă de stagnare, „faimoasa” Armată Sovietică.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi
Ștefan HOSTIUC
Clepsidra reveriei
Prietenilor mei, tinerilor poeți din nordul Bucovinei
au strălucit o clipă oglinzile-n cuvânt
atât cât ți-ai surprinde în inefabil chipul
oglinzi de valuri repezi din mări ce nu mai sânt
în scoicile tăcerii se chinuie nisipul
clepsidra reveriei de-aicea ia nisip
cuvintele-s acelea ce i-l aduc în spate
și hărăzit de soartă copilul lui Oedip
în suflet ne-o răstoarnă cu regularitate
clepsidra reveriei n-o cumperi nici n-o vinzi
ea îți măsoară timpul din suflet și-ți arată
cum strălucesc o clipă cuvintele-n oglinzi
și-n scoicile tăcerii nisipul se îmbată
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com