La ora actuală o chestiune prioritară, care necesită o soluţionare urgentă, este legalizarea angajării populaţiei şi a salariului. Statul întreprinde anumiţi paşi în direcţia dată, inclusiv a fost redus indicele cotizaţiei sociale unice pentru subiecţii care au mărit fondul de salarii. Însă, protecţia socială şi asigurarea cu pensii în viitor va depinde, în primul rând, de poziţia civică conştientă a celor ce muncesc. Pentru angajaţi, pentru cei care intenţionează să lucreze este important să conştientizeze că modul de retribuire a muncii şi mărimea salariului influenţează asupra asigurării lor cu pensii.
Un anumit număr de patroni, ocolind legislaţia muncii, nu-i angajează oficial pe lucrători şi le plăteşte salariul “în plic”. Pentru stat un astfel de muncitor este considerat şomer, căci nu figurează în nici un document de evidenţă. Dacă nu se duce o astfel de evidenţă, nu se ştie ce salariu primeşte angajatul neoficial, atunci la calcularea pensiei această perioadă nu este luată în considerare. Vă amintim că pentru acordarea pensiei este nevoie de o vechime de muncă minimă de 15 ani. În afară de aceasta, primind salariul “în plic”, un astfel de angajat este lipsit de garanţii sociale, adică nu i se plăteşte în caz de boală.
O altă metodă răspândită în sectorul economiei subterane este oficializarea parţială a salariului. La prima vedere, pare că aceasta este atât în folosul patronului, cât şi a celui angajat. Ultimul este angajat oficial, dar primeşte tot oficial un salariu minim, iar suplimentările la salariu nu figurează în documentele contabilităţii. El le primeşte “în plic”. Evident că la calcularea pensiei va fi luat în calcul salariul minim, cel ce figurează în documente.
Salariul plătit în volum deplin angajatului oficial îi asigură acestuia garanţii sociale de stat. Doar din el se plăteşte şi în Fondul de pensii. Această perioadă de muncă se ia în considerare şi la calcularea pensiei.
Fiecare angajat are posibilitate să controleze datele personale privind mărimea salariului său, declarat de patron, adresându-se organului teritorial al Fondului de pensii al Ucrainei, prezentând copia paşaportului şi a codului de identificare. De asemenea, poate apela la serviciile Web-portalului Fondului de pensii cu adresa:
http://portal.pfu.gov.ua. Pentru aceasta el urmează să depună o cerere la direcţia respectivă a Fondului de pensii. Web-portalul este convenabil şi prin faptul că cetăţeanul are posibilitate de sine stătător să ia cunoştinţă de datele personale din registrul persoanelor asigurate.
Stimaţi cetăţeni, gândiţi-vă de pe acum la viitorul dumneavoastră şi aveţi grijă de cu timp de mărimea pensiei pe care o veţi primi. Cereţi patronilor să vă retribuie munca în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Natalia SIDOR, specialist principal la Direcţia principală a Fondului de pensii al Ucrainei în regiunea Cernăuţi