Duminica aceasta, la Berestea serviciul divin nu s-a încheiat cu sfânta liturghie din biserică. În amiaza zilei, în lumina razelor soarelui de decembrie, la intrare în sat a fost sfințită crucea cu chipul Mântuitorului, ridicată de câțiva gospodari locali, din inițiativa dascălului Anatolie Cebotari. Sfințirea acestui semn și simbol al creștinătății și mântuirii neamului omenesc a fost oficiată de un sobor de preoți. Parohul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Berestea, Eugen Bodean, i-a avut alături de slujitorii altarului, părinții Marin din Mălinești, Andrei din Cerlena și Ion din Mahala.
Crucea adevăratei credinți stă la hotarul localității, amintindu-le trecătorilor că toate în lume se schimbă, chir și vatra satul, însă credința ce pogoară de la Dumnezeu este veșnică.
Vasile Carlașciuc