În prima duminică a lui octombrie în Ucraina este marcată Ziua învățătorului. Este una dintre puținele sărbători profesionale, care pretinde la statutul neoficial de sărbătoare a întregului popor. Or, fiecare cetățean, în afară de părinți, a avut sau are în viață cel puțin un profesor, o autoritate, de la care poate oricând primi un sfat bun pentru orice situație. În fața învățătorului închinați-vă, oameni, iar cuvântul de salut însoțiți-l cu unul de profundă recunoștință. În timpuri bune sau grele oamenii își aleg dascălii spirituali, la fel cum își aleg prorocii. Aceștia întruchipează constanta valorilor umane în societate, care rezistă la orice încercări ale destinului, ale istoriei. În societatea ucraineană contemporană, cu crize și tranziții, învățătorul continuă să rămână acea călăuză, la care se orientează binele, omenia, devotamentul, discernământul. Cum își exercită funcțiile instructive și educative pedagogii din școlile românești din regiune? Iată câteva răspunsuri generalizatoare, primite de la înșiși profesorii.
„Creativitatea profesorului trebuie stimulată financiar”
Maria POPA, profesoară la Școala medie din Mihoreni, raionul Herța:
– Am aproape patru decenii de activitate pedagogică și le-am insuflat la câteva generații de elevi dragostea față de limba maternă, cea română. Iar șase discipole de ale mele au devenit și ele profesoare de română. În momentul de față sunt îndrumătoarea Cristinei Posteucă, tânără profesoară care activează deja al doilea an. Fac parte dintr-un grup de autori de manuale. Am alcătuit manualele „Limba română” pentru clasele a V-IX-a, precum și pentru clasele a VIII-IX-a, studiu aprofundat. De asemenea, am participat și la întocmirea programelor de învățământ. Mă mândresc cu faptul că elevi de-ai mei au devenit învingători ai olimpiadelor raionale, regionale, panucrainene și chiar internaționale. În anul 2011 un elev de la școala noastră a participat la Olimpiada internațională la limba română, care a avut loc în România și a ocupat locul trei. Poate fi repetat acest succes? Cred că da, deoarece manualele noastre în mare parte corespund celor din România.
Nu regret că mi-am ales această profesie, am îndrăgit-o din copilărie și nu cred că, dacă aş fi avut o altă ocupație, m-aș fi afirmat din plin. În condițiile de astăzi, când lasă de dorit educația copiilor în familie, munca pedagogilor s-a complicat cu mult. Tinerilor noștri colegi le vine cam greu să se consacre totalmente pedagogiei, deseori din motive financiare. Salariul pedagogilor nu corespunde eforturilor depuse de ei. Ei lucrează un an-doi în școală și pleacă la câștig peste hotare, ca să-și construiască o casă, să-și întrețină familia.
Profesorii trebuie să fie stimați și stimulați de organele de stat. Or, munca depusă de noi este foarte importantă pentru societate. E de dorit ca salariul cadrelor didactice să fie mult-puțin la nivelul celor din Uniunea Europeană. Pedagogilor, pentru munca lor creativă și științifică, trebuie să li se adauge la salariu cel puţin 10-20 la sută. Stimularea financiară a activității pedagogilor ar întoarce încrederea în școală, ar asigura viitorul ei.
„Condiții maxime pentru studierea limbii materne”
Elena BURLA, profesoară la Școala medie nr.1 din Pătrăuții de Jos, raionul Storojineț:
– Ca profesoară de română și coautoare de manuale, pot spune că în școlile românești din raionul Storojineț studierii limbii materne i se acordă atenția cuvenită. Mult depinde și de direcția școlilor. Iată, directorul nostru, domnul Ion Zmoșu, a contribuit la aceia ca să avem maximum de ore, cât prevede programa şcolară, la limba și literatura română. Ne orientăm la studierea aprofundată a acestor obiecte. De exemplu, în clasa a zecea avem trei ore pe săptămână la limba română și două ore la literatura română.
Îmi amintesc că eu, fiind elevă în clasa a cincea, am scris o compunere pe tema „Ce doresc să devin în viață” și m-am destăinuit că-mi place munca profesorului. Și iată, sunt profesoară, activez într-un colectiv foarte unit și primesc satisfacție din ceea ce fac. Ea mă ține în școală, chiar dacă retribuirea muncii pedagogilor lasă de dorit. De regulă, tinerii profesori nu sunt încântați de o astfel de perspectivă și în scurt timp pleacă peste hotare, unde găsesc un câștig mai bun. Rămânem noi, cei mai în vârstă, care în viață am trecut prin multe greutăți. Școala, care pregătește viitorul țării, trebuie să deschidă perspective și în fața tinerilor pedagogi. Este o problemă serioasă de stat.
„Copiii aprind lumină în sufletul meu”
Carolina DÂRDA, profesoară la Școala medie incompletă nr. 17 din Cernăuți:
– Sunt dintr-o familie unde munca profesorului este în mare cinste. Mama mea este profesoară de matematică și director-adjunct la Școala din satul natal Forosna, raionul Noua Suliță. Când eram mică o admiram cum ea se pregătea de lecții, controla vrafuri de caiete și nu mi-am dorit altceva decât să fiu și eu profesoară. De câțiva ani activez la școala românească din suburbia Roșa Stâncă a Cernăuțiului. Este o școală mică, cu un colectiv prietenos de pedagogi și de elevi, de asemenea. Localnicii numesc suburbia un „sătuc mic”, unde toți se cunosc unii pe alții și se ajută reciproc. Așa e și la școală. Avem elevi cuminți, ageri, săritori la nevoie. Copiii aprind lumină în sufletul meu și aceasta mă inspiră. Copiii sunt acei care nu iubesc falsul, ei simt sinceritatea profesorului. Ca să lucrezi în școală, trebuie să iubești copiii. Într-adevăr, profesia de pedagog este de la Dumnezeu, iar educarea copiilor este o sfântă datorie. Un tânăr pedagog fără har nu lucrează în școală mai mult de doi ani, își dă seama că pedagogia nu este pentru el și pleacă, își alege alt loc de muncă, altă profesie. Nu este ușor să lucrezi cu copiii, dar este interesant. În școală mă simt în apele mele.
„Salariile ne sunt asigurate de Comunitate”
Vadim RUSNAC, directorul Complexului Instructiv-Educativ Stălinești, raionul Noua Suliță:
– Deși satul nostru este la periferia raionului, în ultimii ani colectivul pedagogic a întinerit. E îmbucurător acest lucru, știind că munca profesorului nu este retribuită așa cum se cuvine. Însă, din cauza plecării peste hotare sau la oraș a tinerelor familii, a scăzut numărul elevilor. În prezent frecventează complexul nostru 95 de copii. În următorii cinci ani el se va reține la acest nivel. Spre deosebire de alte instituții de învățământ, cea din Stălinești este finanțată de Comunitatea Teritorială Unită Mămăliga. În privința întăririi bazei tehnico-materiale s-a făcut mult, iar salariile profesorilor sunt la nivelul celor de stat. Dacă veniturile Comunității ar fi mai mari, am putea și noi conta pe salarii mai solide. Oricum, tinerii profesori sunt predispuși să lucreze, fiind conștienți de faptul că perspectivele învățământului depind de situația din țară. Evident, pe timp de pace aceste perspective sunt mai senine