Broderie monumentală, dăruită Mănăstirii Putna de însuși ctitorul ei – Ștefan cel Mare și Sfânt

10 08 2021 LC IST 2

La 10 august 1500, cu patru ani înainte de moarte, slăvitul domn al Moldovei, Ștefan cel Mare, a dăruit Mănăstirii Putna marea dveră a Răstignirii, broderie monumentală de o valoare deosebită.

În momentele solemne ale liturghiei (când, conform credinței creștine, pâinea și vinul se transformă în trupul și sângele Mântuitorului), partea de sus a ușilor împărătești se acoperă cu o perdea numită dveră, pentru ca privirile credincioșilor din biserică să nu pătrundă în altar. La momentele rânduite în timpul slujbei, preotul trage dvera, lateral sau în sus.

Dverele sunt confecționate din mătase, stofă sau catifea, au diferite culori (mai frecvent albă) și sunt brodate cu motive și simboluri religioase.

Dvera dăruită Mănăstirii Putna de Ștefan cel Mare are o dimensiune de 138 pe 130 de centimetri și a fost executată în atelierele de aici. Ea prezintă o  broderie cu fir de aur, argint și mătase colorată pe un fond inițial de mătase roșie, astăzi înnoit. Vechiul fond se mai păstrează la nivelul inscripțiilor. Căptușeala este dublă, din pânză de in în culoare naturală și albastră.
Pe un fond roșu, spuzit de stele argintii, este proiectată dramatica scenă a Răstignirii. Structurată riguros pe cele două axe ale crucii, care domină și organizează spațiul în jurul lor, compoziția impresionează prin monumentalitatea sa, prin grandoarea solemnă a personajelor, prin afectivitatea lor dureroasă și reținută, exprimată cu o nobilă distincție.
Pironit pe cruce, cu brațele mult alungite, trupul Mântuitorului se înscrie într-un racursiu elicoidal, calm și luminos, iar pe chipul său, înconjurat cu nimb de aur, se citește o adâncă resemnare. Din văzduh, asistă la scenă arhanghelii Mihail și Gavriil, plutind cu aripi de aur pe deasupra crucii, în vreme ce soarele și luna, părând că-i urmează, își îndreaptă razele către aureola celui crucificat. Fecioara Maria și trei mironosițe, împodobite cu aureole și maforioane de aur, sunt plasate în stânga scenei, iar în partea cealaltă, la dreapta, apar Sfântul Ioan Teologul, cu o mână dusă la obraz, centurionul Longin și doi soldați romani, dintre care unul este înarmat cu suliță. De proporții mult mai mici, chiar la piciorul crucii, stau îngenunchiați și se roagă sfântul Iosif din Arimateia, în stânga, și sfântul Nicodim, în dreapta. Câte patru serafimi pe laterale, dispuși în succesiuni verticale, flanchează cele două grupuri de personaje. Compoziția abundă în tot felul de inscripții. Soarele și luna, arhanghelii Mihail și Gavriil, Iisus Hristos, Maica Domnului, precum și alte personaje de la registrul inferior sunt marcate cu inițialele numelor. La extrema dreaptă a brațului crucii este brodat, în slavonă, cuvântul glorie, iar în extrema cealaltă, cuvântul împărat. Tot în slavonă sunt brodate cuvintele „Răstignirea; femeie, iată fiul tău”, sub brațul din stânga al crucii, și „Iată mama ta, Doamne”, sub cel din dreapta, precum și pisania votivă de pe latura de jos a dverei, în chenar, cu fir de aur pe fondul de mătase roșie, original.

10 08 2021 LC IST 1
Pe lângă strălucitele sale calități artistice, această dveră are și o inestimabilă valoare documentară, grație celor două portrete voievodale pe care le conține la registrul inferior: Ștefan cel Mare în stânga și doamna Maria-Voichița, în dreapta. Ambii sunt tratați în viziune aulică, înconjurați de stele și învesmântați cu mantii ceremoniale de brocard, țesut în fir de aur. Pe capete poartă mărețe coroane princiare. Brațele îndreptate către Iisus și atitudinile în care sunt prezentați le subliniază posturile de ctitori și donatori, specifice tablourilor votive murale.
Dvera poartă inscripția: „Io Ștefan voievod, fiul lui Bogdan voievod, și doamna sa Măria, fiica lui Radu voievod, a făcut această dveră Mănăstirii sale Putna, în anul 44 al domniei sale, în anul 7008 (= 1500) august 10”.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий