Un apel la ajutor vine din partea edilului orașului Cernăuți Olelsii Kaspruk. Primarul a postat pe pagina de socializare Facebook, un mesaj în care îndeamnă oamenii de bună credință să doneze mijloace financiare pentru restaurarea fostei capele funerare evreiești din cimitirului de pe strada Zelena din Cernăuți.
Olelsii Kaspruk a menționat că la inițiativa Societăților evreiești din Ucraina, locașul respectiv va fi transformat până în 2019, într-un muzeu memorial al Holocaustului. Statul german deja a alocat spre finanțarea proiectului 100 mii euro, însă pentru finalizarea obiectului este nevoie de mai multe resurse financiare, precizând că bugetul total este de 350 mii de euro.