S-ar părea că în raionul Noua Suliţă nu ar trebui să existe problem a traficului de pasageri, doar pe teritoriul lui trece drumul european cu câteva ramificaţii. Dar ea a apărut din cauza creşterii numărului automobilelor proprii şi reducerea evidentă a numărului persoanelor, care se folosesc de transportul public.
Cu alte cuvinte, „bunăstarea” oamenilor a dereglat orarul circulaţiei autobuzelor pe cele câteva itinerare, dar mai ales pe două principale — Cernăuţi-Noua Suliţă şi Noua Suliţă-Mămăliga. Ca să parcurgi distanţa de 70 kilometri de la Cernăuţi la Mămăliga, dacă ai întârziat la autobuzul care circulă direct pe acest itinerar, trebuie să pierzi cel puţin trei ore. Trebuie să ajungi cu un autobuz la Noua Suliţă şi de acolo cu altul — la Mămăliga. Şi în cazul dat orarul îl „determină” şoferii de autobuz. Fireşte, ei sunt cointeresaţi ca el să fie plin de pasageri, să nu fie nici un loc liber şi se reţin la autogara din Cernăuţi până nu urcă în autobuz ultimul pasager. Uneori pasagerii, care au urcat primii, aşteaptă cel puţin 30-40 de minute ca să fie plin salonul şi abia atunci şoferul se aşează la volan. Prin urmare, distanţa de 40 kilometri de la Cernăuţi la Noua Suliţă este parcursă într-o oră şi jumătate.
Şoferii care deservesc itinerarul Noua Suliţă-Mămăliga, de asemenea, „corectează” orarul de la o ocazie la alta. De-a lungul acestui itinerar se află cele mai mari şi bogate sate din raion, unde majoritatea gospodarilor au automobile proprii, şi nu prea sunt pasageri pentru un trafic deplin. Şi iată că se aplică aceeaşi chinuitoare practică şi pentru şofer, şi pentru pasageri — autobuzul îşi aşteaptă pasagerii şi această aşteptare durează până la o oră. Dar aici se respectă cu stricteţe o lege „nescrisă”: au dreptul să se aşeze pe scaune pasagerii care pleacă până la Mămăliga şi satele din apropiere şi doar atunci când toate locurile sunt ocupate urcă pasagerii din Marşinţi şi Tărăsăuţi, care stau în picioare, căci peste 5- 10 minute trebuie să coboare.
O altă cauză că autobuzele sunt „nevoite” să-şi aştepte pasagerii este şi criza din ţară. Însuşi şoferii de autobuz mi-au spus că oamenii nu prea au bani ca să plece la „târg” când la Noua Suliţă, când la Cernăuţi, cu atât mai mult că în sate reţeaua comercială este pusă bine la punct. Sunt nevoiţi să accepte aceste călătorii scurte şi cu aşteptări lungi cei care trebuie să plece la raion sau regiune pentru a-şi rezolva diferite probleme.
Iată, recent, o forţă politică, neagreată în raionul Noua Suliţă, s-a apucat de „revizuirea” orarului de circulaţie a transportului public pe itinerarul Cernăuţi-Noua Suliţă, Noua Suliţă-Cernăuţi, ameninţând cu blocarea ieşirii autobuzelor pe itinerar. O discuţie serioasă pe această temă a avut loc la Administraţia Raională de Stat, cu participarea primelor persoane din raion, reprezentanţilor întreprinderii „Nov-Trans-Avto” şi protestatarilor. A fost creat un grup de lucru în vederea soluţionării problemei apărute. Acesta s-a adresat deja către Administraţia Regională de Stat cu propunerea să fie făcute unele corective pe itinerarul Noua Suliţă-Cernăuţi. Este vorba ca autobuzele Noua Suliţă- Cernăuţi să treacă şi pe la Piaţa „Kalynivska”, taxa rămânând aceeaşi — 23 de grivne. Există şi alte propuneri: unele autobuze să circule de la Noua Suliţă la „Graviton”, căci distanţa e mai mică şi mai convenabilă, altele — până la „Kemping”. Urmează ca pasagerii să aleagă soluţia cea mai potrivită.