Doamna Elena CIORNA se numără printre puţinii medici din regiunea Cernăuţi cu studiile făcute în România, la Universitatea de Medicină din Iaşi, şi cu deprinderi practice, însuşite la spitalele de urgenţă din Bucureşti. La Cernăuţi, în oraşul natal, a revenit cu diplomă de medic-endocrinolog. Este angajată de mai mulţi ani la Policlinica de endocrinologie regională. Dacă pacienţii vorbesc cu mare respect şi recunoştinţă despre ea, doamna Elena, la rândul său, este foarte îngrijorată de starea pacienţilor.
„Zilnic consult circa 40 de pacienţi şi o parte dintre ei cer ajutorul medicului doar atunci când boala progresează vădit. Oamenii sunt conştienţi de faptul că boala poate fi mai uşor tratată în stadiile timpurii, dar nu atunci când ea devine cronică. Oamenii noştri, dar mai ales sătenii, tot amână vizita la medic din cauza lipsei de bani”.
În opinia medicului Elena Ciorna aceasta nu este o salvare, ci o agravare a stării sănătăţii. „Sistemul de ocrotire a sănătăţii în Ucraina este şi el „bolnav”. Tratarea pentru el simt reformele în medicină. Numai asigurarea medicală îi poate da omului speranţa că va fi tratat la timp şi eficient, afirmă doamna Elena. În România, bunăoară, peste 20 de minute după testarea pacientului, medicul are la dispoziţie rezultatele tuturor analizelor şi toate medicamentele necesare. La noi situaţia e mai complicată. Îl tratăm pe pacient, reieşind din ceea ce avem. Iată de ce sistemul de ocrotire a sănătăţii trebuie schimbat cardinal. Un medic adevărat se simte fericit atunci, când a reuşit să-i întoarcă sănătatea pacientului şi regretă mult când ştie cum trebuie să-l ajute pe om, dar nu toate depind de el”.