Trecerea la ora de iarnă are loc în fiecare an în ultima duminică din luna octombrie. În 2018 trecem la ora de iarnă în data de 28 octombrie, când ora 4.00 a dimineţii de 29 octombrie va deveni ora 3.00. Aceasta înseamnă că ne vom putea bucura de o oră în plus de somn, iar duminică, 29 octombrie, va fi cea mai lungă zi din an, cu 25 de ore.
Anterior, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că Blocul Comunitar doreşte să pună capăt practicii de a schimba ora de vară cu cea de iarnă în urma unui sondaj realizat printre europeni, care a arătat că majoritatea (80 %) se opun acestei practici. La fel şi Ucraina poate renunţa la schimbarea orei, urmând exemplul UE. Finlanda, ţara cu cea mai nordică capitală, a cerut ca în acest an UE să înceteze practica, despre care criticii spun ca poate provoca probleme de sănătate pe termen lung, în special în rândul copiilor mici şi al persoanelor în vârstă. Cercetările au arătat că schimbarea orei întrerupe programele de somn şi poate afecta productivitatea la locul de muncă.
În luna octombrie avem 22 de zile lucrătoare. În schimb, ne vom bucura de 9 zile libere, cu o zi mai mult decât în mod obişnuit. Aceasta din cauză că Ziua Apărătorului Patriei cade duminică, 14 octombrie, când este marcată şi sărbătoarea creştină Acoperământul Maicii Domnului, cunoscută în popor şi sub denumirea de Pocroave. Conform dispoziţiei Cabinetului de Miniştri, următoarea zi de luni, 15 octombrie, a fost declarată zi liberă.