S-au dus ca pe apele de vară ale Prutului 40 de zile de la stingerea din viață a poetului de la Chișinău, Mihai Morăraș, originar din suburbia Roșa a Cernăuțiului. El a făcut mai mult ziaristică decât poezie, dar cele câteva plachete de versuri ale sale sunt pătrunse de dragostea filială față de meleagul natal, față de dulcea Bucovină. După cum a observat prietenul său, regretatul poet Nicolae Dabija, Mihai Morăraș, când venea la Cernăuți, devenea deodată parcă mai luminos la față. Era o lumină ce izvora din adâncurile sufletului, cuprins de bucuria revenirii la baștină.
El așa și rămâne în amintirea celor care l-au cunoscut – poet copleșit de dorul Bucovinei. Deși își doarme somnul de veci pe pământul Moldovei, unde a trudit o viață pe ogorul literelor române, Cernăuțiul natal nu-l uită. Oare pot fi uitate frumoasele versuri scrise de el și dedicate urbei vechi de pa malul Prutului, cu cetatea Țeținei ca o coroană și cu taina istoriei pe frunte?!
Mihai MORĂRAȘ
Cernăuți – cetatea mea de vis
Ca pe-un cântec de leagăn le-ai avut
Valurile vălurinde-n Prut
Iar Cetatea Țețina ți-a fost
Scut de apărare și-adăpost.
Vița ta e cea de Mușatini –
Toți din moși-strămoși de glorii plini.
Vremurile toate le străbați
Cu tăria mândrilor Carpați.
Treacă veacurile rând pe rând,
Curgă Prutu-n valuri spumegând,
Tu rămâi Cetatea mea de vis
Pe o margine de Paradis.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com