La 18 mai 1822, în vama moldovenească Mamorniţa din mândrul şi istoricul Ţinut al Herţei, unde se afla în trecut punctul de trecere din Moldova în Bucovina, a venit pe lume viitorul cântăreţ al limbii române, unul dintre reprezentanţii de frunte ai culturii neamului nostru. Tatăl său, Ion, fiul lui Gheorghe Sion, a fost făcut serdar după 1812 şi domnitorul Moldovei Ion Sandu Sturdza (1822-1828) îl numeşte ispravnic la Herţa. În curând, părintele, împovărat de o casă numeroasă, este nevoit să se lase de isprăvnicie şi se apucă să-şi lucreze partea de moşie din Valea Hârşovei, judeţul Vaslui. Mamă-sa, Eufrosina, fiica grecului Gheorghe Schina, decapitat în 1816 la Constantinopol, ca participant la mişcarea eteriştilor, a născut 18 urmaşi. Acel, care a văzut lumina zilei la hotarul dintre două ţinuturi moldoveneşti, unul fiind răpit de Habsburgi, a primit numele Gheorghe, fiind botezat la Iaşi.
Copilul cu harul poeziei în suflet pătrunde în lumea miraculoasă a cărţilor, datorită bunei sale mame, care îl învaţă să vorbească şi să citească în limba marelui Homer. Cu dascălul Arseni studiază rusa şi franceza. Între anii 1837-1839 urmează două clase la Colegiul „Sfântul Sava” din Bucureşti, unde se împrieteneşte cu Dimitrie Bolintineanu. După moartea mamei, la 1842, Gheorghe Sion pleacă la Iaşi şi intră copist la Departamentul Dreptăţii, ajungând cu timpul funcţionar la Departamentul de Interne. Dornic de cunoştinţe, frecventează cursurile Academiei Mihăilene, participând activ la seratele literare, organizate de renumitul nostru pământean Gheorghe Asachi, unde îi întâlneşte pe Mihail Kogălniceanu şi pe Constantin Negruzzi. Începe să scrie versuri.
Apariţia în literatură şi-o face ca traducător. În 1843 vede lumina tiparului tragedia în versuri „Ahileus”, creaţie a scriitorului grec Atanasie Cristopoulos, tălmăcită în româneşte de către înaintaşul nostru. Acest debut este salutat de Kogălniceanu. În anul următor Sion traduce din limba franceză „Zaira” de Voltaire, „Mizantropul” de Moliere, „Horaţiu” de Corneille, „Phedra” şi „Athalia” de Racine, „Moartea lui Socrat” de Lamartine, „Namuna” de Alfred de Musset, „Socrat şi femeia sa” de Banville. Din scriitorii englezi i-au reţinut atenţia Milton şi Byron. La 1844 începe colaborarea la „Foia pentru minte, inimă şi literatură”, redactată de George Bariţiu. Tot în acelaşi an apare prima culegere de versuri „Ceasurile de mulţemire a lui Gheorghe Sion”.
Împreună cu alţi fruntaşi ai neamului, participă la mişcarea revoluţionară din 1848 în Principatele Dunărene, semnând documentele istorice „Prinţipiile noastre pentru reformarea Patriei” şi „Proclamaţia Partidului Naţional din Moldova…”. Este nevoit să se refugieze la Braşov, unde îi găseşte pe Andrei Mureşanu şi George Bariţiu. Tustrei apucă drumul spre Blaj, asistând la Marea Adunare a Românilor de pe Câmpia Libertăţii, la care au fost prezenţi şi Simion Bărnuţiu, Timotei Cipariu, Aron Pumnul. De aici, Sion îşi urmează calea mai departe, trecând prin Cluj, Dej, Bistriţa, ajungând în Bucovina. Poposeşte la Cernăuţi şi Cernauca, fiind oaspetele Hurmuzăcheştilor. În mândra Ţară a Fagilor a fost primit cu braţele deschise şi de fraţii Stârcea din Crasna. Colaborează la ziarul „Bucovina” ce apărea la Cernăuţi.
Revine la Iaşi, după ce domn al Moldovei ajunge Grigore Alexandru Gica (1849-1853 şi 1854-1856). Este şef al secţiei 1 din Departamentul averilor bisericeşti şi învăţăturilor publice. În 1855 intră la Arhivele Statului, iar la 1856 se numără printre membrii Divanului de Întărituri. În anul următor îi iese de sub tipar cea de-a doua culegere de versuri „Din poeziile lui George Sion”, în care poetul, configurând panorama Moldovei, îi cântă trecutul şi vitejia strămoşească, îi glorifică viitorul, dar critică şi moravurile sociale ale timpului. Compuneri ca „Limba românească”, „Pluguşorul” sau romanţa „Hora nouă” se bucură de o mare popularitate, fiind puse pe note de compozitorul A. Flechtemacher. Folclorizându-se, poezia „Pluguşorul” revine un bun al tuturora. Tot atunci publică „Suvenire de călătorie în Basarabia Meridională”. Este ales membru de onoare al Societăţii de medici şi naturalişti din Moldova.
În 1858 se stabileşte cu traiul în Bucureşti, figurând în acelaşi an ca membru al Curţii criminale, apoi al Curţii apelative. În 1862 este ales membru de onoare al Asociaţiei transilvănene „Astra”. În 1866 ocupă postul de director al Regiei Monopolului Tutunului din capitala României. Devine membru al Societăţii Academice Române, discursul său de recepţie fiind consacrat fabulistului Alexandru Donici.
Ca toţi paşoptiştii, Sion a înţeles teatrul ca pe un focar de instruire şi educaţie. În 1869 publică comedia într-un act „Influenţia morală”. Peste 10 ani scoate volumul „Dramatice”, care cuprinde piesele în versuri „Candidat şi deputat” şi „La Plevna”, ambele cu un pronunţat caracter social.
Opera lui cea mai reprezentativă rămâne „Suvenire contemporane”, apărută în 1888, scriere memorialistică prestigioasă, care include povestirea „Emanciparea ţiganilor”, nuvela „Fraţii Cuciuc”, schiţele autobiografice „Din copilărie”, „Din tinereţe”, amintiri despre anul 1848. Scriitorul „are darul vechilor nuvelişti de a tăia naraţiunea în etape, de a întârzia deznodămintele, intercalând digresii, apoi de a zugrăvi locurile şi de a fixa fizionomiile, fără a se opri din povestit”. Autorul nu plăzmuieşte, dar învăluie totul într-un aer de basm. E un amestec de adevăr şi fabulaţie, de istorie şi legendă, într-o ambianţă pitorească, degajând o puternică senzaţie de viaţă. Volumul a fost înalt apreciat de contemporani, în particular, de Vasile Alecsandri, care îl îndemna să scrie pentru generaţia de atunci şi cea viitoare.
Sper, că s-ar face un lucru nobil, dacă şcolii din satul Mamorniţa-Vama, comuna Ostriţa, unde a văzut pentru prima dată lumina zilei Gheorghe Sion, i-ar fi acordat numele marelui cărturar, un veritabil cântăreţ al limbii materne, de la naşterea căruia s-au împlinit două secole. Lui îi aparţin nemuritoarele cuvinte: „Să vorbiţi, scriţi româneşte,/ Pentru Dumnezeu!”.
Petru GRIOR
Foto de la Mamorniţa-Vama de Vladimir Acatrini
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com