Românii din suburbia Roșa Stâncă a Cernăuțiului au ținut și țin foarte mult la tradițiile lor populare. Nu întâmplător Casa de cultură de aici, de câțiva ani, poartă denumirea oficială Casă de Folclor. Indiferent cum a fost ea numită în decursul anilor, în acest local întotdeauna a dominat cântecul și dansul popular românesc. În mare parte e și meritul familiei de pedagogi și lucrători ai culturii Marașciuc. Capul familiei, Mihai Marașciuc, a lucrat mereu pe două tărâmuri – pedagogic și cultural. La Școala nr.17 din vecinătate, cu limba română de predare, a avut lecții de muzică, iar la Casa de cultură conducea orchestra de muzică populară. Soția, doamna Valentina, este profesoară de română și una dintre cele mai active organizatoare a acțiunilor extrașcolare, care au loc și la Casa de cultură.
A îmbinat ambele profesii – de pedagog și lucrător al culturii – fiica soților Marașciuc, Elvira. Ea și-a făcut studiile la Liceul Pedagogic și la Facultatea de Muzică a Universității cernăuțene, după absolvire a reușit să activeze și la Școala nr. 17, și la Casa de cultură din suburbie. Cu elevii săi participă la concursurile orășenești și regionale, însăși ea este o interpretă minunată de cântece populare și romanțe românești. Au har muzical și copiii doamnei Elvira: fiul Bogdan și fiica Anghelina.
La 2 august, doamna Elvira Marașciuc își sărbătorește ziua de naștere. Știind că iubește foarte mult florile, admiratorii talentului ei îi doresc să aibă în repertoriul său cât mai multe flori rare ale folclorului nostru românesc.
Sănătate, fericire, bunăstare, succese mari și o activitate scenică fructuoasă îi urează doamnei Elvira și colaboratorii de la publicația online „Libertatea Cuvântului”, care nu o dată au scris despre realizările acestei talentate interprete și păstrătoare a cântecului românesc.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com