La 11 iulie 1714 Dimitrie Cantemir a fost ales membru de onoare al Academiei din Berlin. „Prea luminatul şi prea învăţatul Dimitrie Cantemir, principe al Imperiului Rusesc, domn ereditar al Moldovei, dând o pildă precât de demnă de laudă, pre atât de rară, şi-a închinat numele ilustru cercetărilor ştiinţifice. Iar prin adeziunea sa, Societatea noastră a dobândit o nouă strălucire şi o podoabă neîntrecută.“ Astfel anunţa Academia de Ştiinţe din Berlin alegerea savantului în rândurile sale, la 11 iulie 1714. Numele lui Dimitrie Cantemir figurează şi pe frontispiciul Bibliotecii Sainte-Geneviève din Paris, alături de alte nume importante ale culturii europene, între care amintim pe Racine, Dryden, Bossuet, Locke, Leibnitz, Newton.
Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673. A petrecut în exil la Istanbul un deceniu şi jumătate, învăţând limba turco-osmană şi studiind civilizaţia şi istoria otomană. A căpătat credinţa că vremea sultanilor trecuse şi, atunci când a ajuns domnul Moldovei, în 1710, s-a grăbit să încheie un tratat secret cu ţarul Petru I, prin care îi jura credinţă, în schimbul garantării domniei ereditare a Moldovei în familia Cantemireştilor. Există în acel tratat un articol, 11, pe care merită să îl reamintim: „Pământurile principatului Moldovei, după vechea hotărnicie moldovenească, asupra cărora domnul va avea drept de stăpânire, sunt cele cuprinse între râul Nistru, Cameniţa, Bender, cu tot ţinutul Bugeacului, Dunărea, graniţele ţării munteneşti şi ale Transilvaniei şi marginile Poloniei, după delimitările făcute cu acele ţări“.
Învăţătura savantului şi realitatea politică s-au dovedit a fi foarte diferite. Armata ţarului, intrată în Moldova, este înfrântă la Stănileşti, în 1711, şi Cantemir cu 4.000 de însoţitori iau drumul pribegiei. Unii dintre boierii şi slujitorii care l-au însoţit au revenit în Moldova după o vreme. Nu şi Cantemir, care nota: „dulce este dragostea moşiei“. Avea să se întoarcă în ţară abia la 14 iunie 1935. Îşi doarme somnul de veci la „Trei Ierarhi”. O placă de marmură neagră îi străjuieşte mormântul, cu următorul text: „Aici, întors din lungă şi grea pribegie, înfruntată pentru libertatea ţării sale, odihneşte Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei, învăţat cercetător al trecutului românesc“.
Printre ocupațiile sale diverse s-au numărat cele de enciclopedist, etnograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, şi compozitor. George Călinescu îl descria drept „un erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academician berlinez, prinț moscovit, un Lorenzo de Medici al nostru”. La cererea Academiei din Berlin, Dimitrie Cantemir scrie „Descrierea Moldovei” în latină (1714-1716), când trăia în Rusia. „Descrierea Moldovei” reprezintă prima prezentare interdisciplinară (geografie, demografie, etnografie, cartografie, psihologie colectivă) a Moldovei și locuitorilor ei. În „Descrierea Moldovei” principele cărturar dă lista familiilor boierești din țară. Sunt consemnate numele a 77 familii boierești. În această lucrare a fost prezentată harta Moldovei, aceasta fiind prima hartă reală a țării, conținând detalii geografice, precum și informații administrative. Cartea „Descrierea Moldovei” a fost tradusă pentru întâia oară în limba germană de J. Redslob, abia în 1769-1770 (cu titlul Beschreibung der Moldau) și publicată de către Anton Friedrich Büsching, iar în românește în anul 1825, sub titlul «Scrisoarea Moldovei», la Mănăstirea Neamț. Manuscrisul original al lucrării se află la Bibliothèque Nationale din Paris. Cu această operă, Dimitrie Cantemir trece în cea de a treia perioadă a activității sale de scriitor, o perioadă desfășurată în timpul șederii sale în Rusia și care se caracterizează prin tratarea temei științifice. Este o perioadă total diferită pentru viziunea sa de scriitor, lăsând în urmă operele de natură mistică și literar-istorică. Opera a fost realizată în întregime în Rusia și are ca și scop principal proiectarea Moldovei pe scena lumii învățate din Europa. Ea oferă informații geografice, imagini vizuale și detalii ale vieții poporului, precum și informații din spectrul politic, economic al Moldovei, toate acestea compunând o primă scriere științifică a unui român. Se consideră ca această lucrare a fost redactată în paralel cu o altă mare lucrare a sa, respectiv cu „Istoria Imperiului Otoman”. Pe parcursul scrierii sale Dimitrie Cantemir a folosit izvoare moldovene, precum letopisețele lui Grigore Ureche, scrierile lui Miron Costin și a lui Nicolae Costin. Cu toate că folosește documente interne, Cantemir nu se limitează doar la acestea, ci consultă și scrierile autorilor antici, de exemplu îl citează pe Ptolemeu, pe Strabo, Eutropiu, Ammian Marcelin.
Lucrarea care i-a adus faima universală rămâne „Istoria Imperiului Otoman”, al cărei manuscris original a fost descoperit de academicianul Virgil Cândea în Biblioteca de la Universitatea Harvard din Cambridge, Massachussetts, S.U.A. Despre această scriere, marele orientalist Josef von Hammer-Purgstall afirma: „puţine cărţi s-au bucurat vreodată de o asemenea faimă“; şi adăuga că reprezintă „o autoritate în tot ce priveşte evenimentele istorice, moravurile şi limba turcilor“. A fost una dintre cele mai căutate lucrări în epocă. Iar istoricul britanic Arnold J. Toynbee spunea că era cartea pe care şi-a dorit-o toată viaţa în bibliotecă. Abatele Prévost s-a inspirat din cartea lui Cantemir în reconstituirea atmosferei stambuliote într-un roman al său. „Istoria Imperiului Otoman” era recomandată drept cea mai bună asupra subiectului în Enciclopedia lui d’Alembert şi Diderot.
„Fiecare din generaţiile culturii noastre moderne şi contemporane a cerut o asemenea ediţie [completă a operelor lui Dimitrie Cantemir], fiecare din ele a deplâns nerealizarea ei până la capăt“ – scria Virgil Cândea. Să sperăm că o asemenea generaţie se va naşte până la urmă.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com