La 10 august 1884, la Brăila s-a născut Panait Istrati (Gherasim Istrate), scriitor român afirmat în Franţa. Panait Istrati a marcat literatura română prin deschiderea către noi perspective, abordarea critică a problemelor sociale și contribuția la diversificarea stilistică și tematică a prozei românești moderne. O voce a celor marginalizați, un călător printre cuvinte și o inimă dedicată justiției sociale, Panait Istrati a fost și va rămâne un etern pionier al literaturii române.
Panait Istrati este fiul nelegitim al unei spălătorese, Joița Istrate, și al unui contrabandist grec, Gherasim Valsamis. Copilăria sa se aseamănă cu cea a scriitorului rus și sovietic Maksim Gorki, cu care este adesea comparat. Și-a câștigat existența ca ucenic al unui cârciumar, al unui brutar și al unui vânzător ambulant. La vârsta de 16 ani a fugit de acasă și a călătorit, ajungând până la Paris, Lausanne, Napoli și în Orientul Mijlociu, trăind o viață de nomad și lucrând pentru a supraviețui, ceea ce a făcut ca această perioadă de aventuri și călătorii să-i deschidă ochii asupra injustițiilor sociale și a sărăciei extreme întâlnite în diferite colțuri ale lumii. În timpul călătoriilor sale, l-a cunoscut pe scriitorul rus Maxim Gorki, care a devenit mentorul său și care l-a încurajat să-și dezvolte talentele literare, iar sub influența sa, Istrati a început să scrie și să publice povestiri și eseuri care ilustrau observațiile personale asupra societății și lumii înconjurătoare.
O vreme a fost și cărbunar la bordul navelor române. În acest timp a citit cu aviditate tot ce i-a căzut în mână. Primele încercări literare datează din 1906, cu preponderență făcând publicistică în presa muncitorească din România. Între 1910-1912 își publică în revista „România muncitoare” primele povestiri „Mântuitorul”, „Calul lui Bălan”, „Familia noastră”, „1 Mai”. Colaborează și la alte ziare. Se apropie de cercurile socialiste.
Trăind în sărăcie, bolnav și singur, Panait Istrati a încercat să se sinucidă în 1921 pe când era în Franța, la Nisa, dar a fost salvat. În buzunar i s-a găsit o scrisoare netrimisă, adresată vestitului scriitor francez, Romain Rolland. Acesta este avertizat și îi răspunde imediat, încurajându-l să urmeze cariera sa de scriitor. Astfel, în 1923 Panait Istrati publică povestirea „Chira Chiralina”, prefața fiind semnată chiar de Romain Rolland. A mai publicat romanele „Ciulinii Bărăganului” (locurile copilăriei sale) și „Poveștile lui Adrian Zograffi” (în franceză).
În anul 1927, în Uniunea Sovietică a fost marcată pe larg împlinirea a unui deceniu de la Revoluția din Octombrie din 1917. Conducerea bolșevică a invitat de peste hotare mai mulți scriitori pentru ca aceștia să vadă și să descrie realizările socialismului. Printre aceștia a fost și Panait Istrati. La prima sa vizită în URSS (noiembrie-decembrie 1927), Panait Istrati trece ca și neobservat de presă, cu toate că în URSS deja îi fuseseră editate mai multe cărți, ceea ce îndreptățește ideea că tocmai el a fost deschizătorul de drum al literaturii române spre spațiul rusesc. Situația se schimbă, însă, radical în februarie 1928, când oficiosul „Izvestia“, pe prima pagină, își informează cititorii că „vestitul scriitor francez de origine română“ a fost expulzat din Grecia și a luat cale spre Odesa, motivul nemilei fiind prelegerea lui Istrati despre URSS în societatea pedagogică din Atena și articolul „Între Occidentul pe moarte și Estul ce se naște”. Este amintit și Nikos Kazantzakis, cu care, în 1927, Istrati vizitase țara bolșevismului. Peste câteva zile, ziarul scrie că Panait Istrati ajunsese la Odesa, unde participă la turnarea filmului „Chira Chiralina” (era coautorul scenariului). Aici, la Odesa, Panait Istrati îl cunoaște pe Oleksandr Dovjenko, genialul cineast ucrainean, care pe atunci făcea primii pași în cinematografie.
Cea de a doua călătorie îl face să-și schimbe radical atitudinea despre „prima țară a socialismului”. El denunță abuzurile regimului comunist. Una din remarcile sale celebre la adresa regimului sovietic și a omletei proverbiale: „Văd ouăle sparte, dar unde este omleta?”. Publicarea cărții „Spovedania unui învins” va provoca izolarea scriitorului Panait Istrati, acesta fiind abandonat de prietenii săi de ideologie socialistă.
În 1930 Panait Istrati se reîntoarce definitiv în România. Prozele și romanele sale descriu lumea proletariatului, pe care a avut ocazia să o cunoască de aproape, mirificele ținuturi ale Brăilei natale, Delta Dunării, un amestec de rase și religii, și diverse orășele din Europa, prin care a trecut de-a lungul vieții. Opera sa nu se limitează doar la explorarea realității sociale, ci abordează și teme precum dragostea, aventura și căutarea de sine, reușind să creeze personaje memorabile și să transmită emoții puternice cititorilor săi într-un stil plin de viață și de pasiune. Panait Istrati a fost unul dintre primii scriitori români care a adoptat și a popularizat stilul modernist și avangardist în literatură. El a adus elemente noi și inovatoare în proza românească, adesea combinând tradiția cu tehnici narative inovatoare și experimentale, iar călătoriile în Orientul Mijlociu și experiențele personale i-au influențat în mod semnificativ opera, experiențe în urma cărora a adus atmosfera exotică a Orientului în lucrările sale, contribuind la diversificarea temelor și a cadrelor în care se desfășurau poveștile.
Panait Istrati a murit pe 16 aprilie 1935, la București, lăsând în urmă o operă literară deosebită și o amprentă puternică în istoria literaturii române și mondiale. Ea a fost tradusă în peste 30 de limbi. Numeroși scriitori și critici literari i-au adus un omagiu în propriile lor opere, fiind menționat și lăudat de mari scriitori, inclusiv de către Nikos Kazantzakis, Albert Camus și André Malraux.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com