La 12 iunie 1941 a avut loc primul val de deportări din Basarabia şi Nordul Bucovinei în Siberia şi Kazahstan.
Din nordul Bucovinei au fost deportate 13.000 de persoane. Acestea nu prea apar în statisticile cunoscute, deoarece sunt incluse de multe ori în categoria celor deportate din vestul Ucrainei. Potrivit datelor de arhivă, în noaptea de 12-13 iunie 1941, din Basarabia şi din nordul Bucovinei au fost ridicate de la casele lor 29.839 de persoane, dintre care 5.479 au fost arestate şi 24.360 au fost deportate. Persoanele deportate au fost transportate cu vagoanele în Siberia şi Kazahstan, operaţiune pentru care au fost repartizate 1.315 vagoane de vite în Basarabia şi 340 – în Cernăuţi. Operaţiunea de ridicare a lor de acasă a durat câteva ore, de la 2 noaptea până dimineaţa.
Potrivit datelor de arhivă, în noaptea de 12-13 iunie 1941, din Basarabia şi din nordul Bucovinei au fost ridicate de la casele lor 29.839 de persoane, dintre care 5.479 au fost arestate şi 24.360 au fost deportate.
Drumul spre punctele de destinaţie a durat vreo două-trei săptămâni. Condiţiile de transport erau îngrozitoare. În plină vară, ei duceau lipsă de apă potabilă, fiecăruia revenindu-i doar câte 200 grame de apă pe zi, iar de mâncare li se dădea doar peşte sărat. La fiecare oprire a trenului, în câmp se aruncau cadavre care, fie că erau îngropate rapid, fie că erau lăsate ca hrană animalelor sălbatice. Pe parcursul drumului, deportaţilor nu le-a fost acordată nici o asistenţă sau consultaţie medicală. Astfel, în vagoanele murdare şi fără asigurarea celor mai elementare condiţii sanitare s-au răspândit diverse boli infecţioase şi mulţi suferinzi au decedat din această cauză. La unele gări feroviare, câtorva persoane li se permitea să iasă pentru câteva minute afară, la aer curat. Cineva era trimis după apă potabilă. În cazul tentativelor de evadare, imediat se dădea ordinul de împuşcare, astfel că nu era nicio posibilitate reală de a scăpa din acel tren al morţii.
Contingentul deportat era distribuit în felul următor: capul familiei, arestat, era izolat de soţie şi copii şi dus în lagărul de muncă forţată, în GULAG. Ceilalţi membri ai familiei erau trimişi în Siberia sau Kazahstan. Cei deportaţi în Siberia sau Kazahstan, de la copil la bătrân, erau repartizaţi la muncă în întreprinderile industriei silvice, în sovhozuri şi în cooperative meşteşugăreşti. Pentru munca depusă nu erau remuneraţi echitabil, ci li se achita doar un minimum necesar pentru trai.
Deportările, care au țintit în special populația intelectuală, au avut rolul de a distruge coloana vertebrală a poporului, dar și identitatea românească a populației din teritoriile ocupate, ca mai apoi să-i determine pe cei rămași acasă să accepte mai ușor colectivizarea și exproprierea de bunuri, potrivit istoricilor. Datele oficiale arată că aproximativ 70 de mii de români basarabeni au fost strămutați cu forța în Siberia și Kazahstanul de Nord, în cele trei valuri de deportări. Potrivit istoricului Ion Varta această cifră ar fi însă cu mult mai mare.
Operațiunea de deportare a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 (ora 2.30) și a cuprins teritoriile anexate de URSS de la România în iunie 1940. De organizarea deportării s-a ocupat Biroul politic al CC al PC URSS. Listele cu deportați au fost făcute de NKVD pe bază de denunțuri, ținându-se cont de pregătirea și activitatea capului familiei, de averea sa și de faptul că a colaborat cu administrația românească.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com