CARTEA ISTORIEI VEȘNIC DESCHISĂ – 13 IUNIE

13 6 IS 1

La 13 iunie 1926  s-a născut Paul Miron, poet, prozator, dramaturg şi filolog, specializat mai ales în lexicologie şi stilistică. El a realizat numeroase traduceri din limba germană în română şi invers. 

La numai 18 ani Paul Miron și-a părăsit țara imediat după 23 august 1944, intuind foarte exact ceavea să se întâmple aici. Nu i-a fost ușor , iar durerea despărțirii de patrie, pe care a purtat-o în suflet întreaga viață, se simte aproape la fiecare pagină a operei sale. După nenumărate și greu de imaginat încercări și greutăți prin care a fost nevoit să treacă. A studiat Literele la Bonn și la Paris, luându-şi doctoratul în filologie la Universitatea din Bonn. A predat limba și literatura română la Universitatea din Köln, iar apoi la Universitatea din Freiburg, devenind primul profesor de limba română în fosta Germanie Federală. În 1967 a înfiinţat aici Societatea „Mihai Eminescu”, prin care a dezvoltat frumoase relaţii culturale cu intelectuali români din Occident, dar şi cu cei din România. A rămas celebră vizita făcută de Ioan Alexandru, Marin Sorescu şi Nicolae Manolescu, la invitaţia sa, în plin regim ceauşist. Criticul Nicolae Manolescu mărturisea într-un interviu acordat lui Daniel Cristea-Enache că a călătorit prima dată în străinătate în 1967, în Germania, graţie bursei de la Universitatea din Freiburg „pusă la cale de Paul Miron”. Paul Miron a publicat versuri şi articole în revistele românilor din afara graniţelor, dar o importantă contribuţie la coeziunea exilului a fost editarea, împreună cu Ioan Cușa și Nicu Caranica, a revistelor „Prodromos” (1964-1970) și „Dacoromania” (din 1983).

13 6 IS 2

Mulţi dintre cei care l-au cunoscut pe Paul Miron au povestit despre realul său patriotism, exprimat inclusiv în decorarea propriei locuinţe cu tot felul de obiecte româneşti.

A avut o strălucită carieră academică, încununată, în anii 70 cu o performanță excepțională: înființarea primei catedre de limba română din Germania, la Universitatea din Freiburg. Apoi profită din plin de relativa deschidere a regimului comunist din România anilor 70 și încheie, în 1974, un parteneriat interuniversitar oficial de colaborare între Universitatea din Freiburg și Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași. A înfiinţat lectorate de limbă română la Koln (1952), Bonn (1954) şi Freiburg im Bresgau (1964).

13 6 IS 3

A fost căsătorit cu Elsa Lüder, profesoară şi ea la Seminarul de romanistică în cadrul Universităţii din Freiburg. Cei doi soţi au venit deseori în România după 1990, construindu-şi o casă pe ţărmul Mării Negre, în Vama Veche. Paul Miron a decedat în 2008.

13 6 IS 4

13 6 IS 5

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий