CARTEA ISTORIEI VEȘNIC DESCHISĂ – 14 IUNIE

14 6 IS 3

La 14 iunie 2016 a decedat Anatol Dumitraş, interpret moldovean de muzică ușoară. Soarta l-a răpus prematur pe îndrăgitul artist al neamului. Anatol Dumitraș s-a stins din viață în dimineața la București, la vârsta de 60 de ani, din cauza cancerului. A fost înmormântat la Cimitirul Central din Chișinău cu ropote de aplauze. În cele peste trei decenii de activitate scenică, Anatol Dumitraș a lansat cinci albume și a susținut concerte în peste 57 de țări.

Anatol Dumitraș s-a născut pe 14 noiembrie 1955, în comuna Larga din raionul Briceni, Moldova. Și-a făcut studiile la Școala tehnica nr. 1 din Cernăuţi.  Își începe cariera muzicală în anul 1982 în calitate de solist al formației „Bucuria”. În 1983 a cântat în formația „Legenda”.

Pe parcursul anilor 1986-1989, 1993 a fost solist al formației „Plai”.  Începând cu anul 1993 Anatol Dumitraș este solist ale Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”. Din anul 1989 și până în anul 1991 a fost solist și conducător artistic al formației „Olymp”, apoi în anii 1991-1994 — solist și conducător artistic al formației „Alai”. Are multe înregistrări la Radiodifuziunea și Televiziunea Națională de la Chișinău. În anul 1995 i s-a conferit titlul onorific Maestru în Artă al Republicii Moldova, iar în 2012 titlul onorific de Artist al Poporului. În decembrie 2012 a avut loc ultimul concert a lui Anatol Dumitraș la Palatul Naţional „Nicolae Sulac”,  cu ocazia aniversării a 30 de ani pe scenă. Spre sfârșitul lunii iulie 2015 în presă s-a scris că artistul ar fi grav bolnav. Informațiile s-au adeverit, Dumitraș a fost internat la o clinică din București, alături de el fiind soția.

14 6 IS 1

Originalitatea melodiilor pe care le-a compus pentru sine, dar şi pentru zeci de alţi interpreți moldoveni, cumsecădenia şi modestia au făcut din Anatol Dumitraş unul din cei mai îndrăgiți artişti moldoveni ai secolului XX. Tocmai de aceea când s-a aflat că e bolnav şi trebuie să fie operat a avut parte de o solidaritate nemaipomenită din partea colegilor, care au organizat un concert şi un maraton radio pentru a aduna banii de care avea nevoie pentru tratament.

14 6 IS 4

Unul dintre contemporanii interpretului, celebrul cântăreț de muzică uşoară, Ion Suruceanu, a remarcat: „Am spus când era în viaţă şi spun şi acum: a fost un compozitor şi un interpret foarte original. Avea măiestria de a compune muzică care să difere de muzica altor compozitori mari. Când se începea melodia, imediat ştiai că el e autorul: avea un stil aparte, care nu se asemăna absolut cu a nici unui autor din Republica Moldova sau România”.

14 6 IS 2

Interpreta dintr-o altă generaţie, Victoria Lungu sau Cezara,  recunoaște „Am şapte melodii compuse de el. L-am cunoscut ca pe un om care îşi dădea şi inima din el ca să nu supere pe nimeni, să fie alături de toţi. Tot ce a făcut a făcut pentru tinere talente. Ţinea foarte mult la copii. A scris sute de melodii pentru copii, adolescenți. Nu a făcut bani din muzică, a fost foarte modest, stătea într-un cămin, foarte prietenos. Un suflet mare, poate un erou al neamului, s-a gândit la alţii în primul rând”.

14 6 IS 5

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий