În ziua de 15 februarie anul 1840 s-a născut Titu Maiorescu, întemeietor al criticii româneşti moderne, fondatorul Societăţii literare „Junimea”, membru fondator al Societăţii Academice Române, fost preşedinte al Consiliului de Miniştri al României.
Titu Maiorescu (1840-1917) a fost o personalitate remarcabilă a României de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a formelor fără fond, baza junimismului politic și „piatra de fundament” pe care s-au construit operele lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici. Filosofia, critica literară, eseistica, dreptul, politica – toate aceste domenii i-au oferit lui Titu Maiorescu prilejul de a se afirma și de a contribui în mod esențial la dezvoltarea culturii și civilizației românești.
Titu Maiorescu rămâne în cultura română ca personalitatea care, cu un autentic spirit critic și estetic, a contribuit esențial la afirmarea lui Mihai Eminescu, intuindu-i geniul, a salutat cu competență creația marilor noștri clasici care i-au fost contemporani: Ion Creangă, Ioan Slavici, I. L. Caragiale. Numele lui Titu Maiorescu este strâns legat de crearea societății literare „Junimea”, al cărei mentor a fost, a spiritului junimist și de apariția criticii literare moderne bazate pe criteriul estetic. Iar noua direcție în literatura și cultura română trebuia să se caracterizeze „prin simţământ naţional, prin adevăr, prin înţelegerea ideilor ce omenirea întreagă le datoreşte civilizaţiei apusene şi totodată prin păstrarea şi chiar accentuarea elementului naţional”.
Titu Maiorescu a fost și un mare om politic, un om al cetății, care și-a iubit patria cu adevărat și a slujit-o cu întreaga putere, cu întreaga capacitate cu care a fost hărăzit. În galeria marilor înaintași români, el ocupă un loc de frunte și, de aceea, viața și opera lui trebuie cunoscute în special de cei tineri care au nevoie de modele.
Ca om politic, Titu Maiorescu a ajuns până la demnitatea de ministru al justiției, ministru de externe și prim-ministru, poziții care l-au ajutat să militeze activ pentru realizarea idealului național al românilor.
Pe drept cuvânt comparat cu marile personalități ale Renașterii, Titu Maiorescu a fost cu adevărat un om universal care a luminat cu personalitatea sa impresionantă domeniile cele mai importante ale vieții culturale, sociale și politice ale României care, după Unirea de la 1859, pornise pe drumul modernizării.
Titu Maiorescu, cu numele complet Titu Liviu Maiorescu, unul dintre cei mai cunoscuți autori canonici, s-a născut la 15 februarie 1840, la Craiova. Între anii 1846 și 1848 a fost elev al școlii primare din Craiova, iar în decembrie 1848 ajunge cu întreaga familie la Blaj, ulterior la Brașov. Între anii 1848/1849 și 1849/1950 reușește să-și continue cursul primar la școala protodiaconului Iosif Barac, acolo unde urmează primele două clase elementare. Între 1850 și 1951 a absolvit școala primară și s-a înscris la gimnaziul românesc din Șcheii Brașovului, acolo unde l-a cunoscut și pe Anton Pann. În anul 1851, întreaga familie Maiorescu se muta la Viena, acolo unde tatăl lui Titu era salariat la Ministerul de Justiție, iar în octombrie Titu Maiorescu este înscris în clasa I la Gimnaziul Academic, anexă pentru externi a Academiei Tereziene. Peste o lună i se echivalează anul de gimnaziu și este trecut în clasa a II-a.
În perioada șederii sale la Viena, Titu Maiorescu a urmat cursurile Academiei Tereziene, timp în care a început redactarea „Însemnărilor zilnice” pe care le-a continuat până la sfârșitul vieții. În anul 1858, Maiorescu a absolvit cu succes ca șef de promoție Academia Tereziană, iar acest lucru a reprezentat o încununare a eforturilor sale de până atunci. A urmat un an de studii la Berlin, acolo unde a obținut la Giessen doctoratul „magna cum laude”, iar după încă un an a obținut licența în litere și filosofie la Sorbona. După încă un an de studii universitare la Paris a obținut și licența în drept.
Fondarea Junimii Împreună cu prietenii său Iacob Negruzzi, Petre P. Carp, V. Pogor și Th. Rosetti, Maiorescu a contribuit la întemeierea Junimii. Titu Maiorescu reprezenta o nouă generație junimistă și venea cu o nouă concepție asupra vieții sociale și culturale românești. Un conservator adept al evoluției naturale, organice și foarte bine pregătite, un adversar al „formelor fără fond”, al căror rechizitoriu în face în articolul din 1868.
Începutul carierei politice În anul 1871 consacră definitiv intrarea junimiștilor de partea activismului politic, iar pe data de 15 aprilie 1871, atunci când are o întâlnire cu Gheorghe Costaforu, lui Titu Maiorescu i se propune să intre în viața politică. După mai multe dezbateri și adunări ad-hoc, Junimiștii acceptă propunerea și intră în Adunarea Deputaților, sprijinind guvernul Lascăr Catargiu. Din acest moment, Titu Maiorescu își începe cariera politică, este ales deputat în 1871 și are o serie de proiecte de lege pentru reorganizarea învățământului rural, inclusiv acela de introducerea limbii române ca obiect de învățământ în licee. Din 1877 se stabilește în București, urmează să predea la Facultatea de Litere și Filosofie, iar între anii 1892 și 1897 este ales rector al Universității București.
A devenit unul dintre liderii Partidului Conservator, iar pe 28 martie 1912, Maiorescu a preluat președinția Consiliului de Miniștri, iar din această funcție a prezidat în iulie 1913. Ocupă funcția doar până la 28 februarie 1914, atunci când își prezintă demisia din motive personale și se retrage din activitatea politică. Titu Maiorescu a murit la vârsta de 77 de ani, pe 18 iunie 1917.
Titu Maiorescu a vizitat de mai multe ori Cernăuțiul, unde s-a întâlnit cu personalități bucovinene marcante. În însemnările sale zilnice el notează „timp ca de vis la Cernăuți”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com