La 16 ianuarie 1945, în urma Convenţiei de Armistiţiu, care stabilea la articolul 11, reparaţiile de război datorate de România Uniunii Sovietice (300 milioane de dolari), s-a semnat Convenţia economică „asupra mărfurilor pe care România urmează să le livreze în compensarea daunelor cauzate de către România Uniunii Sovietice prin operaţiunile militare şi ocuparea teritoriului sovietic”. Este începutul jafului organizat de Uniunea Sovietică în România.
Ca şi după 23 august 1939 (pactul Ribentropp-Molotov), după 23 august 1944 România s-a găsit într-o situaţie fără ieşire, fără alternative. În 1939 avea de optat între alianţa cu Germania şi distrugerea ţării, iar în 1944 între supunerea faţă de URSS şi aceeaşi distrugere a fiinţei naţionale. Brutal, mareşalul Malinovski, comandantul Frontului 2 Ucrainian în 1944, îi spunea generalului Constantin Vasiliu-Răşcanu că România trebuie să abandoneze iluzia „că puteri îndepărtate – de peste mări şi ţări – i-ar putea veni în ajutor. Aceste puteri fiind prea îndepărtate nu vă pot oferi practic prietenia lor”.
Presa sovietică a acordat o atenţie deosebită acestui eveniment, subliniind că România este decisă să-şi îndeplinească toate obligaţiile faţă de Aliaţi, să aibă legături strânse cu URSS şi să participe la operaţiile militare pe frontul anhitlerist. În acest plan armata română a avut o contribuţie deosebită, care, prin exemplara prestaţie de după 23 august 1944, a consolidat poziţia României în ochii Aliaţilor, în primul rând ai URSS. Mareşalul Malinovski nota, la 13 aprilie 1945, când pe frontul de vest se dădeau unele dintre cele mai aprige lupte: „Armatele române luptă foarte bine şi sunt foarte mulţumit de comandanţi, de statele majore şi de trupă; sunt bravi şi gata de tot sacrificiul”. Totul începuse în aceeaşi zi de 23 august 1944, când armata românâ a acţionat impecabil şi a rezistat tuturor încercărilor de reacţie ale trupelor germane, în număr de 500.000 de oameni, aflate pe teritoriul românesc. Întoarcerea armelor a fost rapidă, coordonată şi deplină, armata română ţinând sub control întregul teritoriu al ţării, oprind tentativele de înaintare spre linia Carpaţilor a forţelor germano-ungare şi ţinând deschise drumurile pentru Armata Roşie. Datorită României, frontul sovietic a avansat cu 600 kilometri în trei săptămâni fără a întâmpina rezistenţă. În acelaşi timp, acţiunea României a obligat Wehrmachtul să evacueze în pripă, în 8 săptămâni, Bulgaria, Grecia, Albania, Macedonia, Serbia şi o parte a Bosniei. Întrerupând aprovizionarea cu petrol a armatelor germane şi deschizând practic un „al patrulea front în Europa”, România a scurtat durata războiului.
Despăgubirile erau fixate la 300 de milioane de dolari, dar prețurile aveau ca referință anul 1938, la care era acceptată o marjă de plus 15%. Însă, până la sfârșitul războiului, cotațiile internaționale la mărfuri erau deja cu 33% mai mari. Jumătate din suma datorată avea sa fie plătită în petrol. Aproape 54 de milioane de dolari se duceau sub forma de cereale, animale și lemn. Restul până la 300 de milioane de dolari erau transferuri de mijloace de transport și tehnologie industrială. Au luat calea sovietelor linii de asamblare, fabrici întregi. Fabrica de avioane de la Brașov, cuptoare siderurgice, fabrici de țigări, chiar și tipografii au fost confiscate. În contul despăgubirilor au fost incluse 6.000 de vagoane de tren și 355 de vapoare comerciale. Au plecat toate catre URSS și nu au plecat goale. Mâna lungă a sovietului suprem a fost bine înfiptă în gâtul economiei româneşti prin sovromuri. Erau societăţi mixte cu capital egal român şi sovietic, formate pentru a facilita plata despăgubirilor de război. Toate domeniile cheie ale economiei erau controlate de Uniunea Sovietică, iar dominaţia era facilitată de scutirea de taxe a acestor societăţi mixte. Prin intermediul sovromurilor, România devine vasalul economic al marelui vecin de la est. Aproape 90% din exporturi merg către URSS, iar jumătate din importuri sunt pe aceeași relaţie. Exportul este însă subevaluat, în timp ce importul se face la cotații internaționale. Moartea lui Stalin în martie 1953 a produs o schimbare şi la nivelul conducerii sovietice. Nikita Hruşciov spune în memoriile sale — „am înţeles că sovromurile sunt pentru români ca nişte bătături de la degetele de la picioare”. În 1956, sovromurile sunt desfiinţate, dar România va răscumpăra participaţia sovietică în aceste societăţi. Iar plăţile se vor întinde până în anii ’70. Se apreciază că, prin aceste societăţi, România a fost scuturată de circa 2 miliarde de dolari, ceea ce în banii actuali ar însemna o sumă de 30 de miliarde de dolari.
Strict respectată de Occident în frunte cu SUA, apartenenţa României la sfera de interese a URSS a fost o jumătate de secol factorul de îndepărtare, izolare şi întârziere a României faţă de Europa.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com