În ziua de 17 august a anului 1925 a încetat din viaţă Ioan Slavici, scriitor român. Împreună cu Ion Creangă, Slavici a fost cel care a pus bazele prozei moderne în literatura română.
Ioan Slavici (1848 -1925) a fost membru corespondent (din 1882) al Academiei Române. Opera literară a lui Ioan Slavici este influențată de viața satului ardelean. Scriitorul a fost considerat de criticul George Călinescu un „instrument de observație excelent” al mediului rural, oferind în nuvelele sale poporale și în studiile sale o frescă a moravurilor, a comportamentului oamenilor în funcție de stratificarea lor socială, în cele mai mici detalii ale ținutei, îmbrăcămintei, vorbirii și gesturilor.
Ioan Slavici s-a născut în Arad, în satul Șiria, la 18 ianuarie 1848. Copilăria a fost cea mai frumoasă perioadă a vieții sale, avea să recunoască el. Asemenea lui Creangă fura din poamele vecinilor, deși nu ducea lipsă de ele acasă, îi plăcea să înoate unde era apa mai primejdioasă și îi plăcea noaptea să asculte povești la foc. Bunicul său își dorea ca Ioan Slavici să devină cărturar de frunte, îi citea povești, iar mai târziu, când a învățat să citească îi aducea cărți. La școală întâmpina dificultăți pentru că a fost nevoit să învețe în limba maghiară, pe care a învățat-o jucându-se cu copiii din sat. De asemenea a mai învățat germană de la un învățător catolic.
După școala primară în Șiria, învață la liceul din Arad, apoi la Timișoara. Asemenea lui Eminescu, și el pornește de unul singur în călătorii pe jos pentru a cutreiera meleagurile, din dorința de a-și cunoaște țara și din dorința de a cunoaște cât mai mulți oameni.
În anul 1869, este admis la Universitatea din Pesta, dar va rămâne aici doar patru luni. Profesorii nu îi inspirau încredere, iar financiar nu se afla într-o poziție bună. Pentru că trebuia să-și facă stagiul militar, găsește o breșă în sistem și cere să fie transferat la Universitatea din Viena pentru a studia dreptul. Astfel, în timpul stagiului militar, pe cheltuiala împăratului, reușește să-și finalizeze studiile. Dimineața participa la cursuri, iar după-masa la antrenamente. Leagă în această perioadă o prietenie cu Mihai Eminescu. Acesta îl îndeamnă pe Slavici să scrie. Astfel, debutează în anul 1871 în revista „Convorbiri literare” cu comedia „Fata lui Birău”. Eminescu îi corectează la început textele. Eminescu spunea: „Eu cred că Slavici e un scriitor cu viitor. El cugetă drept, are idei originale și va scrie foarte bine când va mânui mai ușor limba românească”.
În anul 1872 se întoarce acasă și își găsește părinții bolnavi. După un an, se sting din viață. Slavici se îmbolnăvește grav la o mână, este copleșit de datorii și constată că studierea dreptului austriac nu i-a adus atât de multe beneficii pe cât ar fi sperat. Însă, fire analitică și dârză nu se lasă descurajat. În anul 1874 îl găsim la Iași, unde publică celebra nuvelă „Popa Tanda”. În anul 1876 se afla la București, ca profesor și mai apoi redactor la „Timpul”, fiind coleg cu Eminescu și Caragiale. Tot la București devine secretar al comisiei pentru publicarea documentelor Hurmuzachi. În martie 1876 conservatorii se retrag de la putere, iar Maiorescu este dat în judecată de către noul guvern liberal pentru sprijinul financiar acordat lui Slavici și Eminescu. Își pierde slujbele și se retrage în București, unde continuă să publice. Abia în anul 1880, când tensiunile politice nu mai erau strânse a reușit să ocupe din nou o catedră. A fost profesor de română și geografie la Școala Normală a Societății pentru Învățătura Poporului Român. În anul 1882 este ales membru al Academiei Române. În același an călătorește în Italia. Rămâne fermecat de frumusețea acestui loc. În anul 1884 se stabilește la Sibiu, unde ajunge directorul revistei „Tribuna”. În paralel predă limbă română la școala de fete.
În anul 1885 este arestat și închis timp de un an datorită viziunilor sale politice. Trei ani mai târziu este din nou întemnițat pe motiv de „agitațiune”. După eliberare continuă să-și difuzeze viziunile politice, dar din cauza persecuțiilor și a stării precare a ziarului se întoarce în București, unde își continuă munca la documentele Hurmuzachi. Primul Război Mondial îl găsește director al ziarului „Ziua” din București. În 1916, când România intră în război este arestat pentru că avea păreri pozitive despre Austro-Ungariei, țara în care a copilărit, dar care acum este inamic al României. La scurt timp este eliberat pentru că nu putea fi acuzat de spionaj. În anul 1919, pentru că vorbea de rău autoritatea română este arestat din nou și pedepsit cu cinci ani de închisoare.
Obosit și bolnav, în 1925, Slavici se refugiază la fiica sa. Pe data de 17 august 1925 se stinge din viață la vârsta de 77 de ani.
Printre cele mai importante scrieri literare ale lui Ioan Slavici se numără romanul „Mara”, nuvelele „Moara cu noroc” și „Pădureanca”, iar memoriile sale publicate în volumul „Amintiri”, apărut în anul 1924, au o importanță deosebită pentru istoria literaturii române. „Moara cu noroc” este una dintre cele mai cunoscute nuvele scrise de Slavici, care tratează consecințele pe care dorința de îmbogățire le are asupra destinului uman. Nuvela a fost ecranizată în anul 1955 de către regizorul Victor Iliu, iar filmul a fost nominalizat la Palm D’or la Festivalul Filmului de la Cannes.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com