La 19 septembrie 1886 s-a născut poetul şi scriitorul creştin, Vasile Militaru, moralist şi patriot, unul din marii fabulişti români din secolul al XX-lea şi unul dintre cei mai populari poeţi ai perioadei interbelice. A publicat și sub pseudonimul Radu Barda. Lucrarea sa cea mai importantă, scrisă după „Psaltirea în versuri”, care l-a preocupat întreaga viaţă, a fost „Divina zidire” (Biblia versificată şi ilustrată). Scrierile sale au fost complet interzise după 1944.
Vasile Militaru a fost un poet creștin, dar mai înainte de toate a fost un om care și-a înțeles menirea pe acest pământ. Și-a asumat atât în viață, cât și în scrierile sale, rolul de misionar al Bisericii. El nu a făcut în viață compromisuri de dragul unei poziții sociale mai bune, ci a ales să promoveze atât prin viața sa, cât și prin versurile sale valori creștine înalte precum: adevărul, dreptatea, binele, smerenia și iubirea. Chiar el a spus la un momentat că: „Dacă am pierdut averi și ranguri, dar nu am pierdut credința în Dumnezeu, nu am pierdut nimic”.
Vasile Militaru s-a născut la 21 septembrie 1886, în comuna Dobreni – Câmpurel, judeţul Ilfov, într-o familie de ţărani. A absolvit doar patru clase din cauza situaţiei materiale precare a părinţilor. Cu toate acestea, de mic copil a îndrăgit cartea. A citit cu drag și pe nesaț orice carte găsea la biblioteca şcolii sau la biblioteca parohială. Avea de mic o inteligenţă sclipitoare. Cartea era pentru el ca o lumină a cunoașterii. A primit de la mama sa o frumoasă învăţătură creştină. De la părinți a moștenit și o credinţă puternică pe care şi-a întărit-o prin lecturi biblice şi morale. Ajuns la vârsta adolescenței și dorind să cunoască lumea, părăsește viaţa de la ţară şi se mută în Bucureşti. A început să scrie versuri de la 15 ani. Câţiva ani mai târziu îndrăzneşte să prezinte caietul cu poeziile sale scriitorului Alexandru Vlahuţă. Acesta îl recomandă lui Barbu-Ştefănescu Delavrancea şi lui Duiliu Zamfirescu. Încurajat şi sprijinit de aceşti scriitori, Vasile Militaru debutează la vârsta de 18 ani, în 1904, în revista „Literatură şi artă română“. Din acel moment începe colaborarea şi la alte reviste ale vremii: „Flacăra“, „Drum nou“ şi la ziarul „Universul“. În anul 1919 a publicat volumul de poezii „Stropi de rouă“, care conţinea versuri lirice şi pasteluri care descriau viaţa de la ţară. Publică şi basme, poezii patriotice, precum şi primul volum de „Fabule“ în 1928. În fabulele sale, Vasile Militaru tratează teme sociale şi morale care privesc viaţa societăţii moderne şi contemporane. Preocuparea sa religioasă a rămas totuși constantă şi permanentă, drept dovadă este volumul „Vorbe cu tâlc“ apărut în 1931. Volumul cuprinde cugetări, sentinţe şi tâlcuiri morale, în versuri. Cea mai cunoscută scriere a sa rămâne totuși „Psaltirea în versuri“, o riguroasă transpunere în versuri a Psalmilor lui David, lucrare la care lucrase mai mulţi ani. Cartea a apărut în 1933 şi a fost premiată de Academia Română. Opera sa de căpătâi rămâne însă „Divina zidire”, care reprezintă Biblia versificată şi ilustrată. A lucrat la această carte peste 25 de ani. Animat de un puternic spirit civic, în anul 1936, a publicat volumul „Cântecile crinului”. De asemenea, a însoţit Armata română în războiul de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei. A îmbărbătat ostaşii cu cântece şi poezii patriotice. Versurile au fost adunate mai apoi în volumele „Eroii de la Stalingrad” şi „Atacul”.
După instaurarea comunismului, poetul reușește să scape ani de-a rândul de valurile succesive de arestări, până în momentul în care i s-a cerut să-și folosească talentul literar în slujba comunismului. Refuzul său a fost categoric: „În poeziile mele niciodată nu va rima poporul cu tractorul”. Ca urmare a acestui refuz, a operei sale religioase şi a trecutului său legionar, a fost arestat la 8 ianuarie 1959 şi aruncat în închisoare la Pitești, unde a fost torturat crunt, în ciuda faptului că la data arestării avea 74 de ani. Securitatea a ars toate manuscrisele găsite la domiciliul poetului. De la închisoarea din Pitești a fost transferat la închisoarea din Craiova, unde a fost judecat și procesul său. În sentința dată la 20 iunie 1959, Tribunalul Militar din Craiova l-a condamnat la 20 de ani de temniță grea pentru „crimă de uneltire contra orânduirii sociale”, la 12 ani de închisoare corecțională pentru delictul de deținere de publicații interzise, şi la 10 ani de degradare civilă şi confiscarea totală a averii plus obligația de a plăti 1000 lei cheltuieli de judecată. După efectuarea pedepsei la care fusese condamnat, ar fi urmat să iasă din închisoare la vârsta de 106 ani. A murit ca un „martir al poeziei şi al credinţei în Dumnezeu” în 1959, în închisoarea Ocnele Mari, județul Vâlcea. Prin efortul soţiei sale, Ecaterina Barbu Militaru, după 25 de ani poetul creștin Vasile Militaru a fost reabilitat şi înmormântat ulterior pe Aleea Clasicilor din cimitirul Bellu.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com