La 20 aprilie 1517 pe tronul Moldovei urcă Ştefăniţă Vodă. Ștefăniță Vodă cel Tânăr, sau Ștefan al IV-lea al Moldovei (1506-1527), a fost domnitor al Moldovei în perioada 20 aprilie 1517 şi 14 ianuarie 1527. Era fiul lui Bogdan al III-lea cel Orb (1470-1517) şi nepotul lui Stefan cel Mare şi Sfânt.
Deşi, la moartea părintelui său avea 10 ani, a fost ales domnitor, iar vreme de şase ani domnia lui a fost tutelată de marele portar Luca Arbore. Cum otomanii reprezentau o ameninţare continuă, Ştefăniţă cel Tânăr cu sprijinul lui Luca Arbore reuşeşte să încheie o alianţă cu polonii, prin care cele două părţi s-au angajat să se sprijine reciproc în cazul unui atac venit din partea turcilor.
Nepotul lui Ştefan cel Mare preia frâiele ţării abia în anul 1522. Având vârsta de doar 16 ani, acesta a început să-şi arate nemulţumirea faţă de regele polon pentru că le-a permis mai multor boieri moldoveni trădători să se refugieze pe teritoriul statului polon. Relaţiile dintre cele două ţări au devenit şi mai tensionate după ce regele Sigismund I al Poloniei s-a împotrivit căsătoriei dintre Ştefăniţă Vodă şi fiica sa. Totuşi, pericolul otoman face ca cele două state să fie aproape de a încheia o nouă alianţă, prin intermediul aceluiaşi hatman Luca Arbore.
În 1523, în urma intrigilor de la curte, Ştefăniţă vodă, fire nestăpânită, l-a decapitat pe Luca Arbore și pe fiii acestuia. Domnia lui Ştefăniţă a durat sub semnul cruzimii, căsăpirii multor mari boieri. Din 1523 boierii au început să părăsească Moldova, adăpostindu-se în Polonia, Transilvania și Valahia. Vechii dregători au fost înlocuiți din funcție, iar ridicarea boierilor împotriva „tiranului” a devenit o mișcare organizată. „Văzându boierii şi lăcuitorii ţărâi Moldovei moartea lui Arburie hatmanul, mai apoi şi a ficiorilor lui, ştiind ce bine au avut Ştefan vodă de la dânşii şi mai apoi cu ce plată le-au plătit, cu toţii s-au întristat de vrăjmăşiia lui Ştefan vodă, socotind că şi ei vor lua acea plată, care au luat şi Arbure, cu toţii s-au rădicat asupra lui, septevrie şapte zile. Ci nimica nu au folosit, că celui fricos şi înspăimat, ştiindu-şi moartea de-a pururea înaintea ochilor, nici un loc de odihnă nu-i, nici inima de război. Şi văzându că lui Ştefan vodă i-au venit ţara întru ajutoriu, s-au răsipitu printr-alte ţări, lăsându-şi ocinele şi moşiile. Iară pre Costea pârcălabul şi pre Ivanco logofătul şi pre Sima vistiiernicul şi pre alţii pre mulţi, i-au prinsu vii şi le-au tăiat capetile în târgu în Roman”, a menţionat cronicarul Grigore Ureche.
După ce l-a omorât pe hatmanul Luca Arbore şi pe cei mai de seamă boieri moldoveni, Ştefăniţă Vodă îşi putea exprima liber ura faţă de poloni. Aceştia din urmă, conştienţi de faptul că domnul Moldovei s-ar putea alia cu turcii, au încercat să-l îmbuneze pe Ştefăniţă, trimiţând pe episcopul Laurenţius Miedzileski, episcopul de Cameniţa, să discute cu nepotul lui Ştefan cel Mare.
Temându-se de faptul că Ştefăniţă Vodă ar putea să-şi ducă ameninţările la capăt, nobilii poloni reuşesc să o convingă pe soţia lui să-l otrăvească. „Polonii pentru a pune odată capăt temerei lor, ca Stefăniţă intr’un moment al furiei, care’l stăpânea obicinuit, să nu se lege cu Turcii in contra lor, se hotăresc să’I pună capăt zilelor şi determină pe insuş soţia lui să’i dee otravă”, a precizat istoricul Alexandru D. Xenopol. La data de 14 ianuarie 1527, după aproape 10 ani de domnie, Ştefăniţă Vodă moare la Hotin, fiind înmormântat la Mănăstirea Putna.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com