La 20 noiembrie 1932, în vârstă de 90 de ani, a încetat din viaţă Iacob Negruzzi, scriitor român, academician şi profesor universitar la Iaşi. Iacob Negruzzi, fiul scriitorului Costache Negruzzi, a fost unul dintre întemeietorii Societăţii „Junimea”, redactor la revista „Convorbiri literare”.
El s-a născut la 31 decembrie 1842, la Iaşi. În anul 1853 este trimis de tatăl său în Germania la învăţătură, unde studiază dreptul, obținând doctoratul în 1863. Revenit în Moldova, Iacob Negruzzi devine profesor de drept comercial la Universitatea din Iași. În anul 1884 se mută la Facultatea de Drept a Universității din București, unde profesează până în 1897, când a ieșit la pensie.
În anul 1863 Iacob Negruzzi, împreună cu Petre P. Carp, Titu Maiorescu, Vasile Pogor şi Theodor Rosetti, pune bazele Societății culturale „Junimea” și ale revistei acesteia „Convorbiri literare”, pe care o conduce timp de 28 de ani (1867 — 1895). Revista își propunea discutarea unor probleme lingvistice, organizarea unor cenacluri prin care să răspândească idei, cunoștințe de literatură, istorie, economie, politică și să promoveze noi valori din cultura românească. Iacob Negruzzi a fost un excelent conducător de revistă, un organizator plin de talent, el atrăgând aici spiritele cele mai alese, al căror talent era descoperit cu o intuiție sigură. După cum vor scrie mai târziu istoricii literari, apariţia, existenţa şi continuitatea „Convorbirilor literare” şi a „spiritului convorbirist”, a „Convorbirilor” într-un interval de timp care a depăşit un secol şi jumătate, este opera exclusivă a lui Iacob Negruzzi, primul ei redactor şi director. Aceste pagini sunt o încercare de contextualizare şi afirmare a rolului jucat de Iacob Negruzzi la „Junimea”, prin excelenţă la „Convorbiri literare”, revistă căreia dacă nu i-ar fi asigurat consistenţa, deschiderea naţională şi o remarcabilă continuitate, istoria literaturii române din ultimul veac şi jumătate ar fi arătat cu totul altfel şi sigur mai săracă.
Ca scriitor, Iacob Negruzzi debutează în anul 1866, în „Foaia societății pentru literatura și cultura română în Bucovina”, care apărea la Cernăuţi. Scrie poezii lirice, balade, idila „Miron și Florica” (1870), satire, epistole, schițe, romanul „Mihai Vereanu” (1873), piese de teatru, memoriale de călătorii și un volum de memorii întitulat sugestiv „Amintiri de la Junimea” (1921).
Ca membru al Partidului Conservator, Iacob Negruzzi a fost de mai multe ori deputat ori senator de Iaşi, dar nu s-a remarcat în această calitate, este memorabilă doar intervenția sa din anul 1888 pentru acordarea unei pensii viagere poetului Mihai Eminescu.
În 1881 Iacob Negruzzi devine membru titular al Academiei Române, fiind de mai multe ori vicepreședinte al acestei prestigioase instituții, de două ori conducând-o în calitate de președinte și secretar general.
Acest „gospodar al vieții culturale”, după cum îl numea Eugen Lovinescu, a contribuit la răspândirea ideologiei junimiste prin toate scrierile lui și, mai ales, a fost unul dintre cei mai activi susținători ai adepților proaspăt recrutați, făcând din ei scriitori de o importantă valoare.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com