La 20 septembrie 1866 s-a născut George Coşbuc, renumit poet, critic literar, scriitor, publicist și traducător român, membru titular al Academiei Române din 1916. George Cosbuc este un scriitor corect al rimelor și ritmului și posedă o dibăcie deosebită pentru potrivirea sunetelor mai sprintene, mai întrerupte, mai agitate ori mai liniștite astfel încât acțiunea să fie descrisă ingenios. Poetul nu este doar un artist în fruntea literaturii românești ci și un apostol ce duce cititorul departe spre cer senin, spre soare dogoritor și culoare, în satul românesc, revoluționând poezia românească. Este cel care a introdus țăranul român, cu păcate și calități, cu bucurii și dureri, în poezia autohtonă.
George Coşbuc s-a născut la 20 septembrie 1866, la Hordou, în judeţul Bistriţa-Năsăud, într-o familie numeroasă, fiind al optulea copil al preotului greco-catolic Sebastian Coşbuc şi al Mariei, fiică de preot. A crescut cu poveştile spuse de mama sa şi de alţi oameni de la ţară şi a învăţat să citească încă de la vârsta de cinci ani. În anii copilăriei petrecuţi în satul natal, a deprins nu doar dragostea pentru literatură, ci şi pasiunea pentru folclorul românesc, din care, peste ani, şi-a avut izvorul inspiraţia pentru unele dintre cele mai cunoscute poezii ale sale: „Nunta Zamfirei”, „Mama”, „Numai una”, „Trei, Doamne, şi toţi trei”, „El Zorab”, „Duşmancele”, „Noi vrem pământ!”, „Iarna pe uliţă” sau „La oglindă”.
În perioada 1874-1876, a frecventat şcolile din Hordou, Telciu şi Năsăud, iar între anii 1876-1884, a urmat liceul la Năsăud, unde s-a familiarizat cu literaturile clasice precum şi cu limba germană. Despre debutul său literar George Coşbuc mărturisea: „Cea dintâi poezie am publicat-o la vârsta de 15 ani într-o foaie pedagogică din Ardeal. Nici nu ştiu ce era, însă îmi amintesc că a fost o poezie de dragoste. Am publicat apoi fel de fel de încercări prin toate foile ardeleneşti.”
În 1884 s-a înscris la Facultatea de Filosofie şi Literatură a Universităţii din Cluj, unde a frecventat cursurile de teoria şi istoria retoricii la greci şi romani, sintaxa greacă, istoria literaturii latine, istoria vechilor greci. Tot în anul 1884, a devenit membru în comitetul Societăţii „Iulia” a studenţilor români. A început, apoi, colaborarea la revista „Tribuna” din Sibiu – la îndemnul scriitorului Ioan Slavici – , iar în anul 1887, a devenit redactor al publicaţiei.
În anul 1889, Slavici solicita printr-o scrisoare, sprijinul lui Titu Maiorescu să-l poată trimite la Bucureşti pe George Coşbuc: „ Sunt sigur că e destul să-l vedeţi ca să fiţi de acord cu mine că trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă ca talentul acesta să ajungă la deplina lui desfăşurare.”
Către finalul anului 1889, George Coşbuc se stabileşte la Bucureşti, unde va deveni funcţionar la Ministerul Cultelor (1890-1893) şi, mai apoi, şef al Biroului administrativ şi de corespondenţă al Casei Şcoalelor (1902). În această perioadă se va dedica activităţilor prin care încerca emaniciparea culturală a satului românesc. Însă în această perioadă va continua, în mod susţinut, şi activitatea publicistică, în 1894 va edita, împreună cu Ioan Slavici şi I.L. Caragiale, revista „Vatra”. În anul 1901, editează, împreună cu Alexandru Vlahuţă, revista „Semănătorul”, iar în anul 1906 va edita revista „Viaţa literară”.
Pasiunea pentru folclorul românesc se va afla la baza publicării, de către Coşbuc, a unor studii referitoare la însemnătatea estetică şi poetică a creaţiei populare – precum „Elementele literaturii poporale” (1900), „Legendele mănăstirilor noastre” (1902), „Ghicitorile poporale” (1903), „Naşterea proverbilor” (1903), „Baladele poporale” (1903).
La 1 aprilie 1900, George Coşbuc a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar 16 ani mai târziu, la 20 mai 1916, a devenit membru titular al acestui for. George Coşbuc a murit la Bucureşti, la 9 mai 1918, la vârsta de 51 de ani, find înhumat la Citirul Bellu, chiar alături de fiul său, Alexandru.
Casa natală din satul Hordou (astăzi George Coşbuc), leagănul copilăriei sale, va deveni Casa Memorială „George Coşbuc”.
Poezia lui George Coşbuc aparține patrimoniului cultural național, creația sa recomandându-l drept un autor clasic al literaturii române, un om cu un gust literar desăvârșit și un autor canonic, care nu poate lipsi din manualele școlare nici în ziua de azi. A dus, de asemenea, o prodigioasă activitate de iluminare (culturalizare) a țăranilor, fiind un precursor al mișcării poporaniste și un tehnician desăvârșit al prozodiei, folosea o gamă foarte variată de picioare metrice și de ritmuri, de la cele ale poeziei populare la terza rima. A dat o versiune completă a operei lui Dante „Divina comedie”. A tradus foarte mult din lirica străină și a adaptat prin localizare la sufletul și mediul țărănesc „Eneida” şi „Odiseea” și a introdus specii ale poeziei orientale, cum ar fi gazelul, în poezia română. Toate aceste calități îl recomandă pentru poziția pe care o ocupă, de autor clasic, dar mai ales simțul echilibrului și faptul că a scos în evidență partea solară, idilică, a sufletului țăranului român. Traducerile sale sunt o deschidere spre universalitatea limbajului poetic românesc.
După cum însuși a mărturisit-o, Coșbuc intenționa să realizeze o epopee, astfel încât „baladele” și celelalte poeme luate din „poveștile poporului” pe care le-a scris, să capete „unitate și extensiune de epopee”. Deși nerealizată pe deplin, cele mai izbutite poeme ale sale se încadrează într-o viziune unitară, alcătuind o monografie epico-lirică a satului românesc. Regăsim în creația sa natura românească, muncile câmpenești, datinile atașate marilor momente ale existenței, erotica țărănească, revolta țăranului, experiența tragică a războiului, momente din istoria poporului român.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com