La 21 decembrie 1883 a văzut lumina tiparului volumul „Poezii” de Mihai Eminescu, singurul tipărit în timpul vieţii poetului. Volumul, prefaţat de Titu Maiorescu, conţine 64 de poezii.
La propunerea lui Titu Maiorescu de a-şi publica un volum de poezii, Mihai Eminescu se apucă de lucru, scriindu-i Veronicăi Micle, pe 8 februarie 1882: ,,Titus îmi propune să-mi editez versurile şi am şi luat de la el volumul 1970- 71 din ,,Convorbiri” unde stau ,,Venere şi Madonă” şi ,,Epigonii”. Vai Muţi, ce greşeli de ritm şi rimă, câte nonsensuri, ce cuvinte stranii! E oare cu putinţă a le mai corija, a face ceva din ele? Mai nu cred, dar în sfârşit să cercăm”.
La rândul ei, Veronica Micle, în scrisoarea din 10 februarie 1882, îi răspunde că e ,,foarte mulţumită că tu vrei să-ţi editezi frumoasele-ţi versuri”, adăugând că şi ea ar dori să-şi publice poeziile, lucru ce se va întâmpla după cinci ani.
Eminescu lucra de cinci ani la redacția ziarului conservator „Timpul” și, în acest interval de timp, el adăugase zestrei sale de poezii, unele dintre cele mai frumoase creații – „Scrisorile I- V” și poemul „Luceafărul” – creații care meritau publicate într-un volum special. Astfel, Eminescu și-a făcut un inventar al poeziilor sale publicate sau nepublicate și s-a apucat să le corecteze, finiseze, pentru a fi prinse într-un volum, pe care poetul l-ar fi intitulat ,,Lumină de Lună”. Acest lucru se întâmpla în vara anului 1882, Eminescu plângându-se Veronicăi, că a găsit multe erori de tipar și de concepție, pe care voia să le elimine. Lucra mai mult noaptea, ziua fiind ocupat cu salahoria de la „Timpul”, ceea ce-l deranja mult pe Ioan Slavici, nelăsându-l să doarmă.
Volumul cu portretul autorului a apărut pe 21 decembrie 1883 la editura „Socec”. 26 din poeziile incluse în volum au fost publicate de-a lungul unui deceniu în revista Societăţii „Junimea” – „Convorbiri literare”.
Cartea a fost plănuită timp îndelungat de către autor, sub presiunea insistenţelor amicilor săi literari. Se spune că Mihai Eminescu a lăsat în grabă manuscrisele volumului, în ordinea dorită, ce urmau să fie tipărite, însă s-au ivit probleme de sănătate, care au determinat întreruperea legăturii cu editura.
Criticul şi istoricul literar, Titu Maiorescu, care era foarte apropiat poetului, s-a angajat să fie editorul volumului, fără acordul autorului. Astfel, editarea unei cărţi semnate de Mihai Eminescu se anunţa încă din vara anului 1883, în „Convorbiri Literare”. Manuscrisele poeziilor au fost recuperate de către editor şi modificate în anumite locuri.
Manuscrisul a fost trimis spre tipărire în decembrie 1883, imediat după ce editorul a finalizat prefaţa ediţiei întâi. Volumul s-a distribuit în librăriile editurii „Socec”. Lansarea a avut loc pe data de 21 decembrie 1883, cu toate că pe pagina de titlu figurează anul 1884. Cartea a fost gândită în aşa fel, încât să apară de Crăciun, cu scopul de a-i face o surpriză autorului, ştiind că proiectul iniţial luase sfârşit pe neaşteptate. Din nefericire, Mihai Eminescu nu a fost impresionat de volum. A rămas chiar iritat, aruncându-l pe podea.
Primul volum de poezii a lui Mihai Eminescu a avut un mare succes de public, fiind reeditat în 11 ediții de Titu Maiorescu și, apoi, încă 5 ediții, până în 1937. Din vânzările acestor volume, doar de primele trei ediții a profitat și Eminescu, în timpul bolii sale (câte 500 lei), celelalte venituri ajungând la câțiva cercetători ai vieții și operei poetului și la alte persoane.
În această perioadă Academia Română, acorda anual premii pentru un scriitor, care se remarca prin opera sa. Au fost distinși cu acest premiu al Academiei Române, mulți scriitori ai vremii, sub valoarea lui Eminescu și a volumului său de versuri. După apariția volumului de ,,Poesii”, editat de Titu Maiorescu, pe 21 decembrie 1883, carte primită cu mare interes și o înaltă apreciere, din partea specialiștilor, Eminescu ar fi meritat să fie propus și el pentru un premiu din partea Academiei Române, lucru ce nu s-a întâmplat. Acest lucru, cu atât mai mult, cu cât între membrii Academiei se aflau Iacob Negruzzi, Titu Maiorescu și alți apropiați ai poetului, care puteau să propună volumul pentru premiere.
Academia Română și-a spălat păcatele și i-a acordat lui Mihai Eminescu titlu de membru post- mortem al acesteia, făcându-se într-un fel dreptate Poetului. Acest lucru s-a întâmplat la 28 octombrie 1948, dată când Academia Română, i-a primit în rândurile ei post-mortem pe M. Eminescu, I. Creangă, I.L Caragiale, Ștefan Luchian și alții.
Volumul de ,,Poesii” de M. Eminescu este considerat astăzi una din cele mai frumoase și valoroase carte de poezie din literatura română, tradusă în peste 72 de limbi de pe tot globul pământesc.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com