La 21 noiembrie 1887 a decedat, la vârsta de 57 de ani, Petre Ispirescu, scriitor şi folclorist român, unul dintre cei mai importanţi culegători de folclor din secolul al XIX-lea. Principala operă a vieții sale, culegerea „Legendele sau basmele românilor”, cu 37 de basme și prefață de Vasile Alecsandri, a apărut în 1882. Ulterior, la Sibiu i-a fost publicată colecția „Jocuri și jucării de copii”, care valorifica folclorul copiilor.
Petre Ispirescu este cunoscut mai ales datorită activitații sale de culegător de basme populare românești pe care le-a repovestit cu un har remarcabil. Petre Ispirescu s-a născut în ianuarie 1830, la București, în mahalaua Pescăria Veche, în familia frizerului Gheorghe Ispirescu. Mama, Elena, de origine transilvăneană, era, se pare, o povestitoare neîntrecută. De la părinți sau de la calfele și clienții tatălui său, Ispirescu a putut asculta, în copilărie, numeroase creații populare, mai ales basme.
Tânărul Petre nu a urmat cursurile unor școli, el a fost educat de mai mulți dascăli de pe lângă unele biserici, după care și-a format singur cultura, citind cărți de la tipografiile la care a lucrat. Din inițiativa mamei, Petre a fost învățat să citească de către dascălul Nicolai de la biserica Udricani din cartierul lor; ulterior, el a continuat studiile cu cantorul Lupescu de la biserica Olteni. La 12 ani, băiatul a învățat psaltichia cu profesorul de muzică George Voiculescu de la biserica Domnița Bălașa.
La paisprezece ani, Ispirescu a intrat ucenic la tipografia condusă de Z. Carcalechi, sperând că acolo unde se tipăresc cărțile se poate studia. Aici Ispirescu a lucrat câte 14 ore pe zi, iar în 1848 a devenit tipograf calificat. Din 1854 a lucrat la tipografia lui Copaing, din 1858 fiind culegător în tipografia ziarului „Naţionalul”, condus de Vasile Borescu, al cărui asociat a fost în perioada 1860-1863. Între 1863-1864 a lucrat în tipografia ziarului „Românul” al lui C.A. Rosetti, apoi la Tipografia Lucrătorilor asociaţi. Din 1867, a fost director al Tipografiei Statului. Co-asociat, din 1868, la Noua tipografie a laboratorilor români, devenită, în 1877, Tipografia Societăţii Academice Române, al cărei singur proprietar a rămas în 1879.
În 1862, la îndemnul lui Nicolae Filimon şi al lui Ion Ionescu de la Brad, Petre Ispirescu a publicat primul basm – „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” – în „Ţeranul român”. În acelaşi an, a mai publicat încă cinci basme. Sub pseudonimul «Culegătorul-tipograf», el şi-a publicat toate operele până în 1879, când a îndrăznit să-şi scrie adevăratul nume.
Consacrarea a venit abia după zece ani, în 1872, când i-a apărut primul volum din „Legende sau basmele românilor. Ghicitori şi proverburi” (I-II, 1872-1876). Tot în 1872 a început colaborarea la „Columna lui Traian”. A mai publicat la „Analele literare”, „Convorbiri literare”, „Dorobanţul”, „Familia”, „Revista literară”, „Revista pentru istorie, arheologie şi filologie”, „Tribuna”, „România liberă” ş.a.
Deşi a abordat toate speciile prozei folclorice, basmele au fost cele care i-au asigurat un loc în istoria literaturii ronâne. Scriitorul şi-a arătat puterea extraordinară de a da viaţă unor închipuri ale minţii omeneşti, precum personajele fantastice ale basmelor, cu atât mai mult cu cât caracterul acestora era fixat de mai înainte, prin tradiţie. Pe de o parte, cititorul poate simţi suferinţa, bucuria, ura, iubirea feţi-frumoşilor, a fiicelor de împărat, a zmeilor, a balaurilor, dar poate simţi şi dinamismul faptelor lor. Din acest motiv, cititorul, indiferent de vârstă şi de cultură, se lasă dus de firul povestirii şi ia parte la evenimente cu acelaşi interes cu care urmăreşte întâmplările vieţii reale.
Petre Ispirescu a folosit în redarea poveştilor auzite mijloace stilistice simple. Stilul vorbit, familiar, este unul foarte potrivit pentru povestire, în special pentru basme. El a scris ca şi cum ar fi stat de vorbă cu cititorii, ca şi cum aceştia l-ar fi ascultat istorisind şi nu citindu-l. Stilul său seamănă cu cel popular, fiind sobru, lipsit de podoabele curente şi artificiale din operele literare culte. Grija lui pentru stil nu a depăşit limitele fireşti ale genului. Ispirescu a înţeles natura intimă a povestirii şi nu numai a celei populare: pe povestitor îl interesează în primul rând evenimentele, înlănţuirea lor logică, şi pe cât posibil dramatică, pentru a captiva şi emoţiona pe ascultător.
Folcloristica şi critica literară au stabilit, încă de la început, că Petre Ispirescu este autorul celei mai ample şi mai valoroase colecţii de basme româneşti – 70 de basme reprezentând 57 de tipuri.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com