În ziua de 24 decembrie a anului 1897 Octavian Goga a debutat cu versuri în revista „Tribuna” din Sibiu. Un poet de o inestimabilă valoare culturală şi spirituală, Octavian Goga și-a dedicat viața și opera slujirii idealului național, scriind poezii din care pătrunde un adevărat fior patriotic.
Octavian Goga s-a născut la 1 aprilie 1881, la Rășinari, județul Sibiu. Tatăl său era preot, iar mama învățătoare în satul natal. Tot acolo urmează școala primară, din 1886 până în 1890, după care se înscrie la Liceul de stat din Sibiu, iar apoi la liceul românesc din Brașov. La absolvirea studiilor liceale, în 1900, Octavian Goga s-a înscris la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din Budapesta, iar apoi la Berlin, finalizându-și studiile superioare în 1904.
Debutează literar încă din anii liceului, prin publicarea poeziei – „Atunci și acum” – în revista sibiană „Tribuna” (1897), urmată de altele, în revistele „Familia” și „Luceafărul”, ultima din Budapesta, al cărui editor și director a fost în perioadele 1907-1909, 1912-1914. Dacă la primele publicări literare a folosit mai ales numele de Tavi sau Octavian, la publicarea poeziei „Sfârșit de septembrie” în „Luceafărul” folosește pentru prima oară numele său întreg.
De altfel, poeziile incluse în primul său volum – Poezii (1905) – provin, în majoritate, din această revistă. Între aceste poezii se numără câteva care au creat atunci o mare emoție printre conaționalii săi: Oltul, Dăscălița, Plugarii, Rugăciune, Lăutarii, Clăcașii, etc. Criticii vremii, printre care Iosif Vulcan, Titu Maiorescu, Sextil Pușcariu, Nicolae Iorga sau Eugen Lovinescu i-au apreciat poezia și valențele estetice, sociale și naționale pentru lirica românească. Alte volume de poezii au fost publicate în 1909 („Ne cheamă pământul”), 1913 („Din umbra zidurilor”), 1916 („Cântece fără țară”), 1939, postum („Din larg”).
După acest debut editorial, devenit un adevărat eveniment literar, poetul a intrat tot mai mult în conștiința opiniei publice. Criticul literar Ion Dodu Bălan aprecia că volumul lui Goga „înseamnă începutul unei noi epoci pentru sufletul nostru românesc”, pentru că „nimeni n-a întrecut la noi vigoarea, puritatea și muzica limbii, bogăția colorilor, originalitatea ideilor, seninătatea concepțiilor, candoarea expresiilor și fondul sănătos național, ce se concentrează în aceste poezii”. Poeziile din acest volum sunt socotite „creațiuni geniale” și cei mai valoroși critici „înțeleg rosturile sociale, naționale și estetice ale acestei apariții în istoria liricii românești”.
Ideile politice și le-a exprimat atât prin intermediul gazetelor, cât și prin acțiuni politice concrete, în Transilvania și Ungaria, până 1918, în Regatul României, după 1918. Activitatea publicistică i-a atras din partea autorităților maghiare mai multe procese politice, două întemnițări (1909 — Budapesta, 1912 — Seghedin) și chiar o condamnare la moarte în contumacie, pentru acuzația de „înaltă trădare”, determinându-l să fugă în România, de unde continuă activitatea politică unionistă.
Activitatea creatoare i-a fost recunoscută prin alegerea sa ca membru corespondent al Academiei Române în 1914, și ca membru deplin, în 1919, dar și ca președinte al Societății Scriitorilor Români (1924-1925). Tot ca poet și om de mare cultură, a primit Premiul Academiei „Năsturel-Herescu”, în 1906, Premiul Național de Poezie, în 1924, precum și titlul academic de Doctor Honoris Causa al Universității „Regele Ferdinand I” din Cluj, 1932.
Octavian Goga a murit la 6 mai 1938, la Ciucea, în urma unui atac cerebral. Trupul neînsufleţit al poetului a fost transportat la Bucureşti şi depus la Ateneu (11 mai), unde i s-au organizat funeralii naţionale. A fost înmormântat la Cimitirul Bellu (14 mai). În 1939, rămăşiţele pământeşti ale poetului au fost reînhumate la Ciucea,
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com