La 28 iunie 1581 a ieșit de sub tipar „Evanghelia cu învățătură” sau „Cazania“, ultima și cea mai de seamă carte tipărită de diaconul Coresi. Diaconul Coresi a format o generație întreagă de meșteri tipografi, care au activat nu doar la Brașov, ci și în alte puncte ale Transilvaniei – Sebeș, Alba-Iulia, Orăștie, Cluj. Prin munca acestor meșteri tipografi, cartea românească, arta și meșteșugul tipăriturilor coresiene, au ajuns să fie cunoscute în tot spațiul locuit de români, apariția acestor cărți marcând „o epocă de redeșteptare în viață a poporului și bisericii românești. Ele deschid ochii poporului spre lumină, prin limba lui: îndeamnă la cultură națională”.
Coresi este originar din satul Cucuteni, judeţul Dâmboviţa. Conform cercetărilor derulate de istoricul Ovid Densușianu, diaconul Coresi ar fi fost coborâtor dintr-o veche familie grecească, stabilită și aclimatizată în Țara Românească. Și-a început activitatea tipografică la Târgovişte. În 1559-1560 s-a stabilit definitiv la Braşov, unde i s-a oferit posibilitatea de a tipări nu doar în limba slavonă, ci și în limba română, fapt imposibil la vremea respectivă în Ţara Românească, din cauza opoziției Mitropoliei Ungrovlahiei. Diaconul Coresi și-a început formația și a deprins meșteșugul tiparului în atelierul tipografului de neam sârb Dimitrije Ljubavić, meșterul tipografiei domnitorului Radu Paisie, care tipărea cărți în slavona bisericească. În cele aproape trei decenii de activitate desfășurată în cetatea Brașovului, de sub teascurile tipografiei coresiene au văzut lumina tiparului nu mai puțin de 26 de cărți (peste 50la sută din producția de carte slavonă și română tipărită între anii 1508-1600), dintre care 10 publicate în limba română și 16 în limba slavonă, cărțile publicate în limba română fiind considerate de cercetătoarea Luiza Marinescu „primele monumente ale limbii noastre literare”. Tipăriturile lui, apărute în mare parte la Brașov între 1556 şi 1583 sub influența curentelor de reformă religioasă luterană și calvină răspândite atunci în Transilvania, sunt adevărate „monumente” de limbă veche românească, importante și prin predosloviile scrise de el, în care se ridică pentru prima oară, cu hotărâre și claritate, problema introducerii limbii românești în cultul religios. Tipăriturile lui Coresi utilizau din Ţara Românească și sud-estul Transilvaniei și au avut o mare importanță pentru evoluția și unificarea limbii române. Ele au stat la baza formării limbii române literare.
După o viață pusă în slujba cărții și culturii românești, diaconul Coresi a trecut la cele veșnice, cel mai probabil după anul 1583; din păcate, anul exact al morții nu ne este cunoscut. Ceea ce cunoaștem, este faptul că diaconul Coresi a părăsit această lume din cetatea Brașovului, locul în care și-a desfășurat ultimele decenii de activitate și în care amintirea sa este încă vie. Deși viața și activitatea sa încă nu au fost tratate în paginile unei monografii în adevăratul sens al cuvântului, au existat numeroși cercetători care s-au aplecat asupra studierii tipăriturilor coresiene, iar în Șcheii Brașovului, în curtea Bisericii „Sfântul Nicolae” și în Muzeul Primei Școli Românești, în amintirea sa, a fost ridicată o statuie și a fost creat un spațiu expozițional dedicat meșteșugului tiparului. Prin întreaga sa activitate de tipograf, desfășurată la Târgoviște și la Brașov, dar și în alte centre transilvănene, prin ucenicii săi, diaconul Coresi a contribuit, în primul rând, la răspândirea cărții românești, al cărei efect imediat a fost, conform istoricilor Ioan-Aurel Pop și Ioan Bolovan, „accentuarea unității culturii românești”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com