CARTEA ISTORIEI VEȘNIC DESCHISĂ – 28 OCTOMBRIE

28 10 IS 1

La 28 octombrie  2005 a încetat din viaţă sculptorul Ion Irimescu, membru de onoare al Academiei Române, deţinător al ordinului „Steaua României”, cea mai mare distincţie pe care o poate acorda instituţia prezidenţială, câştigătorul Premiului de Excelenţă în Cultura Româna pe anul 2001. Bustul lui Mihai Eminescu de sculptorul Ion Irimescu (1903-2005)  a fost multiplicat şi amplasat la Ploieşti, Bistriţa şi la Noua Suliţă, regiunea Cernăuţi.

Ion Irimescu s-a născut la 27 februarie 1903, în satul Arghira, judeţul Baia (actualmente judeţul Suceava), fiind fiul lui Petre Irimescu și al Mariei Cazaban. Familia sa a trecut cu traiul la Fălticeni.

În perioada 1910 – 1915, a urmat Şcoala primară nr. 1 din Fălticeni, apoi, între anii 1915 – 1924, a învățat la  Liceul „Nicu Gane” din același oraș.  Între anii 1924 – 1928, a frecventat cursurile Școlii Naționale de Arte Frumoase din București, sub îndrumarea profesorilor de sculptură Dimitrie Paciurea și Oscar Han. În perioada studenției, a realizat pictura Bisericii Sfinții  Arhangheli Mihail și Gavril din Oprișeni-Fălticeni. În anul 1928, după absolvirea Școlii Naționale de Arte Frumoase, devine profesor de desen la Școala Normală „Ștefan Cel Mare” din Fălticeni, în acelaşi an având loc debutul său artistic la Expoziția de Pictură și Sculptură din București, unde a expus lucrarea „Eden”.

În anul 1930, obține o bursă de studii la Școala Română de la Fontenay-aux-Roses, apoi se înscrie la Académie de la Grande Chaumière de la Paris, unde lucrează sub îndrumarea profesorului Joseph Bernard, fiind influențat, în special, de sculptura lui Antoine Bourdelle.

28 10 IS 2

În anul 1932, primeşte Mențiunea de onoare a Societății artiștilor francezi, pentru lucrarea „Autoportret”, care fusese expusă la Salonul de primăvară de la Paris, iar în toamna aceluiaşi an prezintă la Salonul de toamnă de la Paris  lucrarea „Portret de fată”.

În 1933, anul întoarcerii în România, s-a căsătorit cu profesoara Eugenia Augustina Melidon, în acelaşi an devenind şi profesor de desen la Gimnaziul din Pașcani.  În anul 1934 obţine postul de titluar al catedrei de desen de la Liceul C.F.R. din Paşcani, iar în 1936 este numit profesor de desen la Liceul C.F.R „Aurel Vlaicu” din București. În anul 1939, se mută la Slatina, unde obţine postul de profesor de desen și caligrafie la Liceul teoretic de băieți „Radu Greceanu”.

28 10 IS 3

În anul 1940 Ion Irimescu este numit profesor la Academia de Belle Arte din Iași – unde din 1944 devine rector. iar doi ani mai târziu participă la Salonul oficial al Moldovei din Iași, unde i se acordă premiul Ministerului Culturii și al Artelor. Tot în anul 1942, participă la Expoziția de Artă românească din cadrul Bienalei de la Veneția, cu lucrarea „Cap în stil florentin”. În anul 1950 este numit profesor la Cluj, iar în 1956, expune 15 lucrări personale la Bienala din Veneția, în cadrul pavilionului românesc.  În anul 1961, expune la Expoziția de sculptură contemporană de la Muzeul Rodin din Paris, participarea sa internaţională fiind completată de nenumărate expoziţii care au avut loc la Moscova, Berna, Roma, Berlin, Helsinki, Budapesta, Dresda, Varșovia, Praga, Stockholm, Londra, Istanbul, Ankara, Damasc, Cairo, Alexandria și Tel Aviv.

În anul 1966, este numit profesor de sculptură la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București. În anul 1975, donează muzeului orașului Fălticeni 314 sculpturi (în bronz, marmură, lemn, ipsos sau chiar plastilină), peste 1000 de lucrări de grafică şi desen, o întragă bibliotecă cu albume de artă românească şi universală.

28 10 IS 4

În perioada 1978-1989 Ion Irimescu îndeplinește funcția de președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România, iar începând cu 12 martie 1992, devine membru de onoare al Academiei Române.

La 27 februarie 2003, Academia Română îl sărbătorește cu prilejul împlinirii vârstei de 100 de ani, fiind doar al doilea artist român aflat în viață la sărbătorirea Centenarului său, după Cella Delavrancea.

În ultimii ani ai vieţii, se retrage la Fălticeni, unde s-a ocupat de muzeul care adăpostește jumătate din operele sale și pe care Irimescu le-a donat orașului, fiind constituită astfel cea mai mare colecție permanentă de autor din România. În semn de apreciere a valorii operei sale, una dintre lucrările lui, statuia prințului cărturar Dimitrie Cantemir, se află la Biblioteca Ambrosiana din Milano, fiind poziţionată chiar între statuile lui Dante și Shakespeare.

Ion Irimescu s-a stins din viață la 28 octombrie 2005, la vârsta de 102 ani, fiind înhumat, alături de părinţi şi de soţie, în cimitirul parohiei Oprișeni din Fălticeni, lângă biserica zugrăvită de artist în anii studenţiei.

28 10 IS 5 a

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com   

Добавить комментарий