La 28 septembrie 1888 a încetat din viaţă poeta Iulia Haşdeu, fiica scriitorului B.P. Haşdeu. Iulia Hasdeu, tânără scriitoare și intelectuală română, poetă de limba franceză, s-a manifestat și în muzica și pictura (cursuri particulare de desen și pictură la Paris). Avea un talent deosebit la limbi străine și era interesată de filosofie şi a scris preponderent poezie, dar și piese de teatru, povești și povestiri.
Iulia Hașdeu s-a născut la 14 noiembrie 1869, la Bucureşti, fiind fiica lui Bogdan Petriceicu Hașdeu şi a Iuliei Faliciu. Copila a fost botezată cu acelaşi nume ca al mamei, dintr-o mistică tendinţă de contopire a celor două fiinţe apropiate şi ca un semn de suprem omagiu adus soţiei. La vârsta de doi ani vorbea deja limba franceză, iar la împlinirea vârstei de patru ani începuse să scrie. La vârsta de cinci ani crea nuvele, iar la şapte ani scria naraţiuni precum „Mihai Vodă Viteazul“ sau poeme precum „Domnia lui Ţepeş Vodă“, sau „Oaselor lui Ţepeş Vodă“. Erau dovezi ale genialităţii micuţei, care au uimit nu doar familia sa ci şi apropiaţii care treceau pragul casei lor, mulţi dintre aceştia fiind intelectuali iluştri.
Semn al calităţilor sale de excepţie, la vârsta de doar opt ani, în anul 1877, a dat examenul cumulat pentru clasele I-IV, la Şcoala Primară de băieţi nr. 2, iar la 27 septembrie 1877, a primit un „atestat de clasele primare de băieţi“. Tot atunci, Iulia reunea povestirile scrise, parte în franceză, parte în română, în ciclul „Istorioare pentru amicele mele şi pentru toate copilele de la 10 până la 20 de ani”.
La vârsta de 11 ani, a scris piesa de teatru, o tragedie în trei acte, „Dama de circ“, comedia „Amorul e scânteie”, piesele de teatru într-un act, în franceză, „Adieu et Bonne Arrive” şi „Les enfants ne jugeant pas”, povestirile „Trandafirul moşului” şi „Etoile et celeste”.
În anul şcolar 1877 a fost înscrisă în clasa I la Liceul „Sf. Sava“ – tot de băieţi, ca particulară, dar prezentându-se la examene „cu şcolarii regulaţi”, instituţie pe care a absolvit-o în vara anului 1881 cu rezultate excelente. Din dorinţa ca fetiţa să-şi formeze o temeinică cultură umanistă, părinţii îi puneau, pentru clasele gimnaziale, preparatori atât la obiectele de cultură generală şi limbi străine, cât şi la materiile speciale – pian şi canto – , o atenţie deosebită fiind acordată limbilor latină şi greacă, iar mai târziu artelor plastice. Se spune că dorinţa tatălui ei era ca tot ce-i fusese inaccesibil lui, în copilărie – muzica, pictura şi artele înrudite – să îi fie pus cu generozitate la dispoziţie Iuliei, spre împlinirea ei. Fiind pasionată de muzică şi având o voce extraordinară, a terminat Conservatorul, la secţia de canto şi pian.
La 16 ani, în anul 1886, Iulia Hașdeu a devenit prima româncă înscrisă la Universitatea Sorbona, unde urma să susţină licenţa în Filosofie la Facultatea de Litere din cadrul prestigioasei instituţii de învăţământ. Tânăra de 16 ani a reuşit să uimească toţi profesorii, studia intens, simţea nevoia să acumuleze cât mai multe cunoştinţe, lua lecţii de pictură şi de canto de la profesori celebri ai vremii, era sănătoasă, puternică, veselă şi glumeaţă. A ţinut la Sorbona două conferinţe, cu temele „Logica ipotezei” şi „A doua carte a lui Herodot”, demonstrând un remarcabil talent oratoric. Era efectiv îndrăgostită de limba şi cultura franceză, dar mai ales de trei mari personalităţi, Napoleon I, Ferdinand de Lesseps şi Victor Hugo, Iulia Hașdeu suferind nespus la moartea, în 1885, a lui Hugo, unul din idoli ei.
Tânăra începe pregătirea pentru teza de doctorat, cu tema „Filosofia populară la români: logica, psihologia, metafizica, etica şi teodiceea”, însă în anul 1887, se îmbolnăveşte grav, ignoră primele semne ale bolii, din prea multă dorinţă de a învăţa, iar medicii dau un verdict crunt: are tuberculoză. În vara anului 1887, vine în vizită la Curtea de Argeş, a continuat să scrie poezii şi cugetări, apoi s-a întors la Paris, însă boala se agravează, iar în aprilie 1888 este obligată să întrerupă studiile. Părinţii săi au dus-o la tratament la Montreux, în Elveţia, însă, deşi medicii opinau că boala tinerei se va vindeca, starea ei se deteriora vizibil.
A revenit în România, părinţii săi o duc la tratament la Agapia, apoi la Bucureşti, însă starea fetei era din ce în ce mai rea. Iulia Hașdeu ajunsese să se împace cu destinul său şi, cu ultimele puteri, în martie 1888, scrie poezia „Moartea”, o tulburătoare transpunere artistică a momentelor de final. Se stinge din viaţă la 29 septembrie 1888, fiind înmormântată la Cimitirul Bellu.
După moartea unicei sale fiice, Bogdan Petriceicu Hașdeu a descoperit cugetări, poezii, schiţe de dramă şi comedii, materiale ale tezei de doctorat, o cantitate impresionantă de notiţe scrise de tânără, inclusiv pe patul în care şi-a trăit ultimele luni. Conform celor afirmate de Hasdeu, în martie 1890, scriitorul a primit un semn de la fiica sa. După acest semn, el şi-a făcut un ţel din a regăsi spiritul fiicei dispărute prin orice mijloace, s-a refugiat în spiritism, apoi a construit un templu în amintirea fiicei sale la cimitirul Bellu, iar în anul 1893 a luat decizia de a ridica un castel, în memoria copilei sale. Castelul Iulia Hasdeu de la Câmpina, „Marele templu de dincolo”, a fost ridicat între anii 1893-1896, după planurile pe care însăşi Iulia i le-ar fi transmis tatălui de pe lumea cealaltă. În fiecare an, la data de 2 iulie, la Castelul Iulia Hașdeu din Câmpina are loc „Sărbătoarea celor 2 Iulii”, o tradiție respectată din anul 1990, organizată în memoria fiicei savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu – scriitoarea și poeta de expresie franceză Iulia Hașdeu, care a fost și prima studentă româncă la Sorbona – și a soției acestuia – Iulia Faliciu Hașdeu, cele două văpăi care au însuflețit existența ilustrului nostru om de cultură.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com