La iunie 1841, la Iași s-a născut compozitorul român de muzică de operă, Eduard Caudella. Eduard Caudella este unul dintre cei mai importanți compozitori români din perioada sfârşitului de secol XIX și începutului de secol XX. A compus în aproape toate genurile, însă niciunul nu a egalat succesul de care s-a bucurat creaţia sa dedicată teatrului liric, „gen superior” în viziunea sa, domeniu care i-a şi adus consacrarea în spaţiul românesc.
Eduard Caudella este cunoscut și ca violonist, dirijor, profesor şi critic de muzică. A fost violonist la curtea domnească a lui Alexandru Ioan Cuza. Tatăl său, Francisc Caudella (1812-1868), muzician autodidact, a venit din Viena și s-a stabilit la Iași, în 1830, unde a lucrat pentru început ca violonist pe lângă trupele de teatru franceză și germană. După ce s-a făcut cunoscut predând muzica unor copii de boieri, a fost numit, la 1 octombrie 1860, ca primul director al nou înființatei școli de muzică, care din 1864 a devenit Conservatorul de muzică și declamație. Bunicul său, Filip Caudella, a publicat în 1822, la Sibiu, prima partitură de cântece românești.
Eduard Caudella a început studiile muzicale la Scheia și Iași (1850-1853), apoi le-a continuat în Germania – la Berlin și Frankfurt (1853-1857), apoi la Paris. Întors la Iaşi, Eduard Caudella a fost violonist al curții lui Alexandru Ioan Cuza (1861-1864), în acelaşi timp, profesor de vioară (1861-1901), de orchestră, iar mai târziu, director al Conservatorului din Iași (1893-1901). În cadrul Conservatorului de la Iași, Eduard Caudella a înființat prima orchestră simfonică, al cărei dirijor a fost.
Și-a completat activitatea pedagogică prin susţinerea unor cursuri de estetică muzicală la Universitatea ieşeană (1875-1877). În calitate de dirijor, a condus spectacolele Teatrului Național din Iaşi (1861-1875), ale Trupei germane de teatru (1868-1870) și Operei italiene (1870-1874). A fost aplaudat şi ca violonist concertist, atât în țară, cât și peste hotare. Eduard Caudella a condus formații de muzică de camera în Iași, desfășurând o activitate susținută de popularizare a creației clasice universale, prin prezentarea de concrete la pupitrul orchestrei Conservatorului.
Datorită pregătirii sale complexe şi experienţei pedagogice şi artistice vaste, a fost în măsură să întrevadă geniul copilului George Enescu, pe care l-a îndrumat, un timp, ca profesor particular, sfătuindu-l apoi pe tatăl acestuia să-l trimită la Viena pentru studii specializate.
Eduard Caudella a îmbogăţit repertoriul național prin creaţii de valoare, majoritatea — cu substrat istoric: vodevilul „Harță-Răzeșul” (1872) după Vasile Alecsandri; opera comică „Olteanca” (1880); opereta „Fata răzeșului” (1881); opera bufă „Hatmanul Baltag” (1882), pe libretul lui Iacob Negruzzi și Ion Luca Caragiale; opereta „Beizadea Epaminonda” (1883), libretul de Iacob Negruzzi; opera „Petru Rareș” (1889); legenda lirică „Traian și Dochia” (1917).
Deținătorul unei tehnici componistice superioare multora dintre predecesorii săi, Caudella a fost adeptul unei unități dramatice riguroase, care presupunea o bună proporționare între numere și o permanentă relaționare între text și muzică, din punct de vedere tematic îndreptându-se în general către valorile naționale. Drama istorică de orientare romantică „Petru Rareș” este scrisă în concordanță cu legile declamației, iar muzica ei se înscrie în zone sonore foarte particularizate în funcție de personajele pe care le portretizează. Se mai poate remarca diversitatea numerelor, apelul la laitmotiv și dozarea justă între voci și instrumente. Opera „Petru Rareș” încheie o epocă a muzicii românești și anunță o alta, anul premierei (1900) nefiind lipsit de importanță în această periodizare.
Eduard Caudella s-a stins din viață la 15 aprilie 1924 și a fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iași.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com