La 3 septembrie 1928 s-a născut Ion Druță, scriitor, dramaturg și istoric literar din Republica Moldova, membru de onoare al Academiei Române, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei. A fost primul scriitor basarabean care a ridicat problema revenirii la alfabetul latin în mod public încă din 1965, la Congresul al III-lea al Uniunii Scriitorilor a RSSM. La propunerea scriitorului, în 2004, la Soroca, a fost inaugurat monumentul numit „Lumânarea Recunoștinței” (cu variantele „Badea Mior” și „Monumentul Poetului Anonim”). Acolo, la dorința sa, a fost înmormântat, după decesul său la Moscova în 2023. Un mare cunoscător al spiritului uman, Ion Druţă este preocupat în operele sale de o temă majoră a timpurilor noastre – relaţiile nici pe departe simple – dintre părinţi și copii, dintre pedagogi și învăţăcei, dintre oamenii „mari” și generaţiile ce ne urmează. Timpurile se schimbă, iar adevăratele autorităţi, ca și adevăratele valori, rămân. Rămân să lucreze la statornicirea neamurilor pe care le reprezintă.
Ion Druță s-a născut la 3 septembrie 1928, în satul Horodiște, județul Soroca, Regatul României (în prezent, raionul Dondușeni), în familia lui Pantelei, zugrav de biserici, și a Soficăi, țărancă de origine ucraineană. În 1939, familia s-a mutat în satul Ghica Vodă, raionul Drochia. A făcut șapte clase de școală românească, pe când Basarabia făcea parte din Regat. Imediat după război, a urmat cursurile de tractoriști (1945) și pe cele ale unei școli de silvicultură (1946). A absolvit cursurile de literatură la Institutul de Literatură „Maxim Gorki” al Uniunii Scriitorilor din URSS (1957). În perioada 1947-1950, și-a făcut serviciul militar în rândurile Armatei Sovietice. După demobilizare, s-a stabilit la Chișinău și a activat în calitate de reporter la redacția ziarului republican „Țăranul sovietic” și apoi, la revista „Femeia Moldovei” (1950-1953).
A debutat în 1951 cu povestirea „Problema vieții”. După câteva cărți de proză scurtă – „La noi în sat”, „Poveste de dragoste” ‒ s-a bucurat de primul său mare succes public cu nuvela „Frunze de dor”, o tulburătoare poveste de dragoste, având ca fundal viața țăranului basarabean în ultimele luni ale celui de-al Doilea Război Mondial și cele imediat de după. S-au bucurat de mare popularitate scrierile „Dor de oameni” („Cartea Moldovenească”, 1959); „Piept la piept” („Cartea Moldovenească”, 1964); „De la verde pân-la verde” („Literatură Artistică”, 1982); „Biserica Albă” („Literatura Artistică”, 1988) etc.
Ion Druță s-a afirmat și ca dramaturg: „Casa Mare” (editată, în 1959), „Doina” (1968), „Păsările tinereții noastre” (1971), „Frumos și sfânt” (1974) ș.a. Majoritatea spectacolelor au fost jucate cu succes pe teritoriul întregii URSS, precum și în multe dintre țările din fostul lagăr socialist. A mai editat piesa „Apostolul Pavel”, epopee creștină în două acte (1999) și două volume ale epopeii teatrale „Harul Domnului” (2001). A publicat concomitent și literatură pentru copii: „Cenușica” (1962), „Povestea furnicii” și „Balada celor cinci motănași” (1973), „Daruri” (1983). Eseistica lui Ion Druță inserează piese de răsunet, care au marcat momente istorice importante: „Eminescu, poet național” (1970), „Mozart la sfârșitul verii” (1970), „Lumea lui Cehov” (1985), „Pământul, apa și virgulele” (1988), „Cine a stins lumina în România” (1989). Multe dintre ele s-au regăsit în volumul bilingv rus-român „Ora jertfirii” (1998).
În 1969, scriitorul părăsește republica și se stabilește la Moscova. În 1987-1990, Ion Druță a fost președinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, ales unanim în acest post de colegii de breaslă. Deputat al poporului din fosta URSS (1989), la Congresul I al deputaților poporului, a fost ales membru în parlamentul de la Moscova, fiind și consilier al președintelui Mihail Gorbaciov. Scriitorul se angaja activ în procesul de resuscitare națională, militând pentru drepturile băștinașilor, pentru limba română și alfabetul latin, pentru drapelul de stat tricolor.
Operele lui Ion Druță au fost traduse în limbile rusă, franceză, germană, spaniolă, engleză, japoneză, polonă, ucraineană, bulgară kazahă, letonă, maghiară, lituaniană, georgiană, cehă, slovacă, armeană, uzbecă, azeră etc. Deține Premiul de Stat al RSSM (1967) pentru romanul „Balade din câmpie” și nuvela „Ultima lună de toamnă”; Premiul „Mihai Eminescu” al Societății Bibliofililor din Republica Moldova; Premiul „Vasile Alecsandri” al Uniunii Oamenilor de Teatru din Moldova (1988). În 1988 a devenit deținător al titlului onorific de „Scriitor al poporului din RSSM”. Este laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova în domeniul literaturii pentru anul 2008, declarat de Guvernul Republicii Moldova „Anul Ion Druță”.
Operele sale, adunate în 4 volume, „Frunze de dor”, „Balade din câmpie”, „Ultima lună de toamnă”, „Povara bunătății noastre”, „Clopotnița”, „Horodiște”, „Întoarcerea țărânii în pământ”, „Biserica albă”, „Toiagul păstoriei” ș.a. fac parte din „fondul de aur” al literaturii naționale contemporane. A fost inclus în lista celor 10 scriitori din lume pentru anul 1990 („Moldova Literară” din 26 iulie 1995).
Ion Druță a decedat la 28 septembrie 2023, la Moscova și a fost înmormântat în raionul Soroca, în apropierea monumentului „Lumânarea Recunoștinței”. Rolul lui Ion Druță, ca și al lui Grigore Vieru în poezie nu poate fi minimalizat. În lipsa accesului la literatura română contemporană (peste deschiderea din anii ‘60, când în Basarabia au putut pătrunde cărți și reviste românești, a căzut prea repede oblonul brejnevismului), ei au oferit o înnoire de limbaj și de viziune artistică, acreditând modele de literatură adevărată pentru generațiile ce veneau după ei.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com