La 4 decembrie 1987 a încetat din viaţă filosoful şi eseistul român, Constantin Noica, membru titular post-mortem al Academiei Române. Este cel mai important filosof ai României în secolul al XX-lea. Poet, eseist și publicist devenit cunoscut și dincolo de granițele țării, Constantin Noica a avut un destin zbuciumat, în spatele căruia se ascund numeroase cronici și eseuri, discipoli celebri, dar și ani grei de muncă silnică în timpul regimului comunist.
Constantin Noica s-a născut la 12 iulie 1909, în localitatea Vităneşti, judeţul Teleorman. A debutat în revista „Vlăstarul”, în 1927, ca elev al Liceului „Spiru Haret” din București. Editorial, a debutat în 1934 cu „Mathesis sau bucuriile simple”. A urmat Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti (1928-1931), absolvită cu teza de licenţă „Problema lucrului în sine la Kant”. Constantin Noica a fost bibliotecar la Seminarul de Istorie a Filosofiei, precum şi student la matematici şi filologie clasică. Din 1932 până în 1934, a fost membru al Asociaţiei „Criterion”. În 1934, s-a retras la Sinaia, unde şi-a redactat prima sa lucrare şi a tradus din Descartes şi Kant. După efectuarea unor studii de specializare în Franţa (1938-1939), şi-a susţinut în Bucureşti doctoratul în filosofie cu teza „Schiţă pentru istoria lui Cum e cu putinţă ceva nou”, publicată în 1940.
Din octombrie 1940 a activat la Berlin în calitate de referent de filosofie la Institutul Româno-German. În capitala Germaniei Constantin Noica s-a aflat până în 1944. A participat de mai multe ori la seminarul de filosofie al profesorului Martin Heidegger, împreună cu un alt filosof român, Alexandru Dragomir. Concomitent editează patru dintre cursurile universitare ale lui Nae Ionescu și anuarul „Isvoare de Filosofie”.
În perioada 1949 – 1958 Constantin Noica îşi are domiciliu obligatoriu la Câmpulung-Muscel. Aici el și-a conturat ideea filosofică proprie și totodată și-a trasat principalele coordonate ale filosofiei sale de mai târziu. În 1958 Constantin Noica este arestat, anchetat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică cu confiscarea întregii averi. Alături de el vor fi arestați toți participanții la seminariile private, organizate de Noica la Câmpulung, iar lotul lor va purta la proces numele de „grupul Noica”. Acuzaţiile aduse erau de uneltire împotriva ordinii de stat, răspândirea de manuscrise cu caracter duşmănos (cărţile lui Noica despre Goethe şi Hegel şi răspunsul dat scrisorii lui Cioran) şi a cărţilor „legionarilor transfugi” Cioran şi Eliade, precum şi ascultarea de posturi de radio străine cu comentarii duşmănoase la adresa regimului.
La 1 martie 1960, cei doi intelectuali desemnaţi şefi de lot, Constantin Noica şi Dinu Pillat au fost condamnaţi la 25 de ani de muncă silnică.
După detenţie, Constantin Noica a lucrat ca cercetător la Centrul de logică al Academiei Române (1965-1975). Preocupările sale filosofice au cuprins un câmp larg al acestei discipline, de la gnoseologie, filosofia culturii, axiologie şi antropologie filosofică la ontologie şi logică, de la istoria filosofiei la filosofia semantică, de la filosofia antică la cea contemporană.
Ultimii 12 ani i-a petrecut la Păltiniş, locuinţa lui devenind loc de pelerinaj şi de dialog de tip socratic pentru admiratorii şi discipolii săi. Aici a încercat să construiască, în spiritul școlilor filosofice din vechea Grecie, punți de legătură cu noile generații de intelectuali români. De altfel, a fondat renumita școală de la Păltiniș, unde a început să organizeze seminarii filosofice și oferind astfel o platformă de discuție și de reflecție asupra problemelor fundamentale ale existenței și culturii românești.
Constantin Noica a încetat din viaţă la 4 decembrie 1987. A fost înmormântat la schitul din apropiere.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com