În ziua de 4 iulie a anului 1935, la Cernăuţi a plecat la cele veşnice Mitropolitul Nectarie (născut Nicolae Cotlarciuc), cleric ortodox român, arhiepiscop al Cernăuților și mitropolit al Bucovinei (1924-1935). Despre Nectarie Cotlarciuc, Mitropolitul Bucovinei, s-a scris destul de puţin, dar aceasta nu înseamnă că personalitatea sa a fost dată uitării. Oricât de mult sau de puţin s-ar scrie despre acest mitropolit, şi nu numai despre el, ci şi despre mulţi alţii, numele lor sunt scrise în Cartea Vieţii, acolo de unde nu vor dispărea niciodată.
Nicolae Cotlarciuc s-a născut în data de 7 februarie 1875 în satul Stulpicani, judeţul Suceava. Pe vremea când era încă copil în casa părintească, mama lui, o femeie evlavioasă dar şi severă cu copilul pe care voia să-l vadă preot, îi spunea: „Să înveţi bine şi dacă tătuţu-tu a ajuns dascăl tu să-l întreci, să ajungi preot!”. După ce a absolvit liceul la Suceava, a făcut facultatea la Cernăuţi (1895-1899), obținând doctoratul în Teologie și Filozofie. Înclinările sale ştiinţifice îl determină să nu se oprească aici, ci îl îndrumară la şcolile de înalt prestigiu din Apus, pentru a-şi adânci şi desăvârşi cultura sa teologică, făcând specializări la Universităţile din Bonn şi din Viena, continuând apoi la München şi Würzburg. În anul 1901 a fost profesor suplinitor de liceu la Cernăuți. A ajuns în cler ca diacon al Catedralei din Cernăuți, funcționar, bibliotecar și director al Bibliotecii Universității. După moartea soției, în 1918, se călugărește la Mănăstirea Putna, primind numele Nectarie. În martie 1923 a fost ales episcop al unei episcopii basarabene nou înființate, Cetatea Albă – Ismail. „Catedra de Teologie devenise prea îngustă pentru desfăşurarea activităţii sale bisericeşti, pronia cerească rezervându-i o chemare cu mult mai înaltă, de la catedră la amvon, destinându-l pentru arhipăstoria turmei dreptcredincioase”, aşa cum avea să afirme Ion I. Nistor, bunul său prieten, în cuvântul comemorativ rostit la moartea Mitropolitului Nectarie. La 7 noiembrie 1924 a fost ales arhiepiscop al Cernăuţilor şi Mitropolit al Bucovinei, eparhie pe care a păstorit-o până la moarte. A fost, de asemenea, delegat la câteva Congrese ale Mișcării ecumenice Stockholm (1925), Lausanne (1927), la Conferința episcopilor anglicani din Palatul Lambeth (1930), la Congresul vechilor catolici de la Viena și Bonn (1931) ș.a.
Anii de păstorire au fost foarte grei. Ne aflăm într-o Bucovină care încerca din răsputeri să șteargă urmele ocupației austro-ungare și într-un timp când Biserica Română făcea demersuri pentru a se organiza ca Biserică autocefală şi Patriarhie, în vremurile grele de după Primul Război Mondial. Cu toate acestea, vlădica Nectarie s-a afirmat ca un aprig militant pentru realizarea idealului sacru de unire, având întotdeauna certitudinea că salvarea lumii vine prin credinţă.
Ne amintim cuvintele Mitropolitului Nectarie adresate unor astfel de oameni lipsiți de idealuri, pe care îi numea „suflete inconştiente care nu apreciază zilele mari pe care le trăim, sufletele care seamănă otrava invidiei şi a învrăjbirii, făcându-se coadă la toporul duşmanilor ţării”.
Omul de cultură Nectarie Cotlarciuc s-a manifestat în mai multe domenii ale ştiinţei teologice, în domeniul dreptului bisericesc şi chiar al filosofiei. Ne-au rămas de la el pagini istorice Despre reforma patronatului Bisericii din Bucovina (Cernăuţi, 1904), Istoricul literaturii românilor din Bucovina (Cernăuţi, 1906), Ocrotirea socială şi Biserica (Cernăuţi, 1921), Trepte formale psihologice în predică (Cernăuţi, 1923) ş.a.
Între valorile Bisericii se numără şi aceste mari personalităţi, apărători şi slujitori ai neamului, mitropoliţi şi arhierei, dar şi clerici deopotrivă. Îşi au importanţa lor atât în sânul poporului în care s-au născut și pe care l-au păstorit cu har, cât şi în faţa lui Dumnezeu, care şi le-a ales să-I fie „organe şi chimvale binerăsunătoare”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com