La 5 aprilie 1884, la Răzeni, Basarabia, s-a născut Ion C. Inculeț, om politic român, preşedintele Sfatului Ţării al Republicii Democratice Moldoveneşti, ministru român, membru al Academiei Române. Ion Inculeţ, preşedinte al Sfatului Ţării din Basarabia în momentul unirii cu România, a rămas în conştiinţa publică prin contribuţia sa la înfăptuirea acestui act istoric, însă destinul a făcut ca el să fie martor de pe poziţii executive în statul român la destrămarea idealului său politic şi de viaţă, în urma anexării Basarabiei la Uniunea Sovietică în iunie 1940.
Ion Inculeţ a absolvit şcoala primară în satul natal, iar în anul 1894 este admis la Şcoala teologică din Chişinău, subordonată Seminarului teologic. A absolvit-o cu note foarte bune, obţinând dreptul de a se înscrie la Seminar. S-a înscris la Facultatea de fizică şi matematică a Universității Imperiale din Sankt-Petersburg, pe care a absolvit-o cu diplomă de gradul I şi cu recomandare pentru profesorat. În anii studenţiei la Petersburg, din iniţiativa lui, este creată Asociaţia studenţilor basarabeni din Petersburg „Bessarabskoe zemliacestvo“.
În anul 1917 Ion C. Inculeț a devenit deputat în Sovietul din Petrograd, iar în aprilie 1917 a revenit în Basarabia, ca emisar al preşedintelui Guvernului Provizoriu, Aleksandr Kerenski, în fruntea unui grup de 40 de basarabeni, studenţi şi profesori din Petrograd, cu scopul de a adânci cuceririle revoluţiei din februarie. Datorită calităţilor sale de om politic, se impune imediat ca lider al moldovenilor unionişti şi este ales deputat în „Sfatul Ţării“ împreună cu alţi basarabeni veniţi din Petrograd, din partea deputaţilor-ţărani. După preluarea puterii la Petrograd de către bolşevici prin puciul din Octombrie, Ion C. Inculeţ a militat pentru unirea Basarabiei cu România. La 21 noiembrie 1917 el a fost ales preşedinte al Sfatului Ţării din Basarabia. În perioada mandatului său, la 6 ianuarie 1918 a avut loc tentativa de preluare a puterii la Chişinău de către bolşevici, iar la 24 ianuarie Sfatul Ţării a proclamat cu majoritate de voturi independenţa Basarabiei faţă de Rusia, iar la 27 martie – unirea cu România.
În paginile de memorii adunate sub genericul „O revoluţie trăită”, tipărite în revista „Generaţia Unirii” (nr. 1, 10 aprilie 1929), găsim impresiile personale ale lui Ion Inculeţ, care nu scapă prilejul să prevină cititorul că se va referi numai la evenimentele la care a participat personal: „Mi-aduc aminte de starea mea sufletească de atunci. Fiu de ţăran-moldovean dintr-un sat răzeşesc – Rezeni – aşezat de Ştefan cel Mare la hotarul dintre judeţele Lăpuşna şi Tighina. Moldovenii – fără drepturi politice – erau la bunul plac al clasei conducătoare. Pământul strămoşesc – robit şi el în mâini străine. Limba străină în şcoli, biserică şi dregătorii. Dispreţ manifestat, cu ocazie şi fără ocazie, faţă de poporul băştinaş, din partea celor care cârmuiau…
La ruşi era o lipsă în simţul lor patriotic. Ca student, am fost la Stockholm. La un restaurant am observat cum pe măsuţe fluturau drapelele diferitor naţiuni. Mi s-a explicat că acolo se stabilise obiceiul ca vizitatorii străini, mândri de ţara lor, să reclame ca pe masa ocupată de dânșii să se pună şi drapelul naţional. Deşi erau şi multe mese ocupate de ruşi, drapelul rusesc nu se vedea nicăieri: ruşii pare că se ruşinau de ţara lor autocrată şi retrogradă. Cu asemenea simţăminte, noi, fireşte, doream izbânda revoluţiei. Problema la început era cu atât mai uşoară, cu cât în lupta pentru dezrobirea politică, socială şi economică, noi, cei de neamuri străine, aveam alături majoritatea poporului rus, dornic de a răsturna autocratismul.
Ceva mai târziu căile s-au despărţit, când naţionalităţile au prins a reclama drepturile lor. Unele au învins, ca polonezii, finlandezii, românii din Basarabia. Altele, ca ucrainenii, georgienii au căzut sub un jug şi mai greu. Însă pentru a învinge în revoluţie, trebuia să ştii alături de cine sau contra cui să lupţi”.
După realizarea Marii Uniri a românilor la 1 decembrie 1918, Ion C. Inculeţ îndeplineşte funcţia de ministru de stat fără portofoliu pentru Basarabia până în mai 1920. În ianuarie 1922 Ion C. Inculeţ este numit ministru de stat în guvernul format de Ionel Brătianu. Activează ca deputat în Parlament şi ministru în toate guvernele liberale interbelice.
În anul 1940, referindu-se la soarta Basarabiei și Unirea din 1918, el spunea: „Basarabia a fost smulsă din trupul Moldovei prin forță, cu călcarea oricărui drept și a oricărei dreptăți, în anul 1812. Autonomia promisă la anexare, cu păstrarea limbii române în toate dregătoriile, a fost degrabă retrasă. Basarabia fiind încetul cu încetul transformată într-o simplă gubernie rusească. O sută de ani a durat prigonirea de către Rusia țaristă – o sută de ani a durat cu dârzenie rezistența acestui minunat popor moldovean dintre Prut și Nistru pentru conservarea limbii, pentru păstrarea ființei naționale. Niciodată în cursul acestui veac nu s-a stins focul sfânt al conștiinței naționale. Și odată ce împrejurările deveneau favorabile, acest foc se transforma în flacără, care mistuia cât putea mai mult din piedicile ce erau puse în calea Unirii cu toți românii” .
Din nefericire, printr-o lovitură a destinului, va fi martor la destrămarea proiectului politic pentru care luptase în urmă cu numai două decenii. Numit la 28 iunie 1940 ministru secretar de stat în cabinetul Gheorghe Tătărescu, Ion C. Inculeţ va asista de pe poziţii executive la evacuarea teritoriului Basarabiei ca urmare a cedării guvernului de la Bucureşti în faţa ultimatumului sovietic.
Ion C. Inculeţ s-a stins din viață în rezultatul unui atac de cord la 19 noiembrie 1940, la Bucureşti. Există şi unele opinii, potrivit cărora s-a sinucis, ca urmare a situaţiei dramatice a pierderii Basarabiei şi a Nordului Bucovinei, în vara acelui an. A fost înmormântat în Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Bârnova, aflată la periferia municipiului Iaşi.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com