CARTEA ISTORIEI VEȘNIC DESCHISĂ – 5 IUNIE

5 6 IS 1

La 5 iunie 1871, la Botoşani  s-a născut Nicolae Iorga, istoric, scriitor, publicist și om politic român. Nicolae Iorga (1871-1940) este cunoscut în lume ca medievist, bizantinist, romanist, slavist, istoric al artelor şi filozof al istoriei. După cum a afirmat George Călinescu,   Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului al XX-lea, „rolul lui Voltaire”.

Nicolae Iorga a fost fondatorul (1920) și director al Școlii Române din Paris. A editat și condus numeroase ziare și reviste („Neamul românesc”, „Revista istorică”, „Revue Historique du Sud-Est-Européen”, „Floarea darurilor” etc.). Fiind unul dintre doctrinarii sămănătorismului,  a condus revista „Sămănătorul” în perioada 1905-1906.    A întocmit numeroase volume de izvoare, documente cu privire la istoria românilor. Contribuția la cercetarea istoriei universale, la cercetarea istoriei literaturii române, ca și vastitatea operei și preocupărilor sale, îl situează pe Nicolae Iorga între marii istorici ai lumii.

5 6 IS 2

S-a născut la data de 5 iunie 1871 la Botoșani. Părinții lui au fost Nicu Iorga, avocat, și Zulnia Iorga, născută Arghiropol. Numele de botez este Niculae, acesta fiind și motivul pentru care, în majoritatea cazurilor, în timpul vieții s-a semnat N. Iorga. Numele Nicolae apare târziu și rar din mâna sa, fiind covârșitor folosit ulterior, la reeditarea scrierilor sale. După studii elementare și gimnaziale în Botoșani, a urmat Liceul Național din Iași în 1888. A absolvit Universitatea din Iași într-un singur an cu diploma magna cum laude, apoi a continuat studiile universitare la Paris, Berlin și Leipzig, obținând doctoratul (1893) la numai 23 de ani.

Nicolae Iorga a fost cofondator al Partidului Naționalist-Democrat în 1910, membru al Parlamentului, președinte al Camerei Deputaților și al Senatului, ministru, și, pentru o scurtă perioadă, prim-ministru. Copil minune, polimat și poliglot, cu o activitate științifică prolifică, Iorga a scris 1003 volume, 12755 articole și studii și 4963 recenzii, aceasta culminând cu Istoria României, în zece volume. A predat la Universitatea din București, la cea din Paris și la alte instituții de învățământ academice și a fondat Congresul Internațional de Studii Bizantine și Institutul de Studii Sud-Est Europene. A transformat orașul Vălenii de Munte într-un centru academic și cultural.

5 6 IS 3

Nicolae Iorga a fost o figură centrală a „Sămănătorului”, revistă populistă și a fondat reviste conservatoare ca „Neamul Românesc”, „Drum Drept”, „Cuget Clar” și „Floarea Darurilor”.  A militat în cadrul Ligii pentru Unitatea Culturală a Tuturor Românilor.

A fost o figură proeminentă în tabăra pro-Antanta în timpul Primului Război Mondial, datorită susținerii cauzei românilor din Austro-Ungaria și a avut un rol politic important în România Mare în perioada interbelică. A inițiat campanii pentru a apăra cultura României. A stârnit controverse datorită retoricii antisemite. A fost adversar al Partidului Național Liberal și al Partidului Național Român. Nicolae Iorga a fost fondatorul (1920) și director al Școlii Române din Paris. Împreună cu un grup de profesori, fizicieni și alți oameni de știință a ajutat la pornirea mișcării de cercetași din România și la dezvoltarea organizației Cercetașii României.

5 6 IS 4

Nicolae Iorga a fost o personalitate care a creat şcoală şi a dat substanţă culturii naţionale, şi a influenţat puternic viaţa social-politică a ţării sale, fără a fi un doctrinar, un ideolog politic, fără a crea programe de guvernare care să coaguleze forţele poporului său.

Din nefericire, s-a dovedit că nu sunt îndeajuns corectitudinea, entuziasmul şi credibilitatea personală, societatea nu a înţeles să aprecieze şi să respecte valorile promovate de el, iar realităţile acelei epoci şi-au pus amprenta asupra personalităţii savantului, care şi-a găsit sfârşitul nedrept şi tragic, la 27 noiembrie 1940, la marginea unui şanţ…

5 6 IS 5

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.liberti.com

Добавить комментарий