La 8 octombrie 1408, domnitorul Moldovei Alexandru cel Bun acordă privilegii comerciale negustorilor lioveni. Alexandru cel Bun a fost fiul cel mai mare al lui Roman I Muşat, voievod al Moldovei între anii 1391-1394, și al Anastasiei Mușat. Potrivit celor scrise de Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a întreprins o importantă operă de organizare politică, administrativă și ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerțul, confirmând negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care sunt atestate oraşele Iaşi şi Cernăuţi.
Semnând la 8 octombrie 1408 privilegiul comercial, Alexandru cel Bun a stimulat astfel circulaţia şi lărgirea nomenclatorului de mărfuri. După un an, la 1409, domnitorul acordă un nou privilegiu negustorilor din Polonia şi Lituania. Astfel Moldova devine parte a circuitului comercial internațional.
Negustorii lioveni au vândut mult în Moldova, dar și în Țara Românească, și au primit multe privilegii de la domni precum Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare. Liovenii aduceau mătase, piper, stofe orientale, tămâie și vin grecesc. Din Moldova duceau vite care erau tăiate de măcelarii din Liov, iar din zona Galațiului și Brăilei, duceau pește către nord.
Abil politician, Alexandru cel Bun a reuşit să menţină un echilibru între Polonia şi Ungaria. Pe 12 martie 1402 încheie un tratat de vasalitate cu regele Poloniei, Vladislav Jagello, care va fi reînnoit în 1404, 1407 şi 1411. Prin acest tratat, Alexandru a căutat să se apere de pretenţiile lui Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, care vroia să reinstaureze suzeranitatea maghiară asupra Moldovei şi mai ales să controleze Chilia, punctul terminus al drumului central-european spre gurile Dunării.
Pe 15 martie 1412, Vladislav Jagello şi Sigismund de Luxemburg semnează tratatul de la Lublau. Acesta prevedea ca în cazul neparticipării lui Alexandru la campania antiotomană luată în considerare, Moldova să fie împărţită între cei doi conducători, Poloniei revenindu-i Suceava şi Cetatea Albă, iar Ungariei, Romanul şi Chilia. Tratatul de la Lublau nu a fost pus niciodată în aplicare, pentru că Alexandru şi-a onorat obligaţiile asumate prin recunoaşterea suzeranităţii polone şi datorită faptului, că divergenţele polono-ungare s-au dovedit întotdeauna mai puternice decât interesele comune. În calitate de vasal, Alexandru a trimis corpuri de oaste la Grünwald în 1410, respectiv Marienburg în 1422, care au luptat alături de armata poloneză, împotriva cavalerilor teutoni.
În 1420 are loc primul atac turcesc asupra Moldovei. Atacate pe mare, Chilia şi Cetatea Albă, sunt apărate cu forţe proprii de Alexandru.
În ianuarie 1429, Alexandru este informat de marele cneaz al Lituaniei, despre prevederile tratatului de la Lublau. În consecinţă, Alexandru îi acordă sprijinul său, fratelui lui Vladislav Jagello, Swidrigaillo, care dorea să fondeze un mare stat lituanian. În acelaşi timp el s-a apropiat de Sigismund de Luxemburg, fiind dispus să renunţe temporar la Chilia.
Adept al politicii blocului românesc, Alexandru intervine în Ţara Românească, unde îl ajută pe Radu al II-lea Prasnaglava în 1422, să ocupe tronul Ţării Româneşti în defavoarea lui Dan al II-lea, care era sprijinit de regele Ungariei; iar în iunie 1431, îl instalează ca domn pe boierul Alexandru Aldea.
La sfârşitul domniei, Alexandru se întoarce împotriva Poloniei, organizând o campanie, care a dus oastea Moldovei până la Cameniţa, pe teritoriul actual al Ucrainei. Negustorii lioveni au vândut mult în Moldova, dar și în Țara Românească, și au primit multe privilegii de la domni precum Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare. Liovenii aduceau mătase, piper, stofe orientale, tămâie și vin grecesc. Din Moldova duceau vite care erau tăiate de măcelarii din Liov, iar din zona Galațiului și Brăilei, duceau pește către nord.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com