La 9 aprilie 1654 s-a stins din viață Matei Basarab, domnul Țării Românești între anii 1632 și 1654. Dătător de legi și datini, păstrător și continuator de tradiții, reformator și unificator, cel mai mare ctitor al poporului român în epoca medievală, Matei Basarab conferă vremii sale aura (așa cum exprima Mihai Eminescu) de ,,cea mai națională epocă din istoria noastră”.
Matei Basarab s-a născut în anul 1588. Fiu al lui Danciu din Brâncoveni, mare vornic, Matei Basarab făcea parte din rândurile boierilor olteni de la Brâncoveni, sat oltenesc care dăduse în scaunul țării pe Neagoe Basarab (1512 – 1521). De aceea, Matei Basarab se va socoti nepotul lui Neagoe Basarab și, la fel ca acesta, își va lua patronimicul familiei domnitoare în Țara Românească, ,,Basarabii”, și va aspira la domnia țării. S-a căsătorit cu Elina, fiica lui Radu Năsturel, postelnicul din Herăști, și a doamnei de bun neam Despina, care făcea parte din casa lui Mihai Viteazul. Fratele Elinei, Udriște Năsturel, a fost cel mai de seamă învățat al epocii lui Matei Basarab. Matei Basarab de tânăr ocupă dregătorii însemnate: postelnic, paharnic, apoi mare agă – al doilea în grad după marele spătar.
Mișcarea antigrecească favorizează ascensiunea spre domnie a lui Matei Basarab. Domnitorul Tomșa era sprijinit de Poartă. Matei Basarab pleacă împreună cu boierii răzvrătiți în Transilvania, unde stabilește relații durabile cu principele Gheorghe Rakoczi I în scopul regrupării forțelor și alungării lui Tomșa. Matei Basarab se întoarce în fruntea boierilor rămași credincioși abia după ce Poarta hotărăște înlocuirea lui Tomșa. El conduce lupta împotriva lui Radu Iliaș care era susținut de boierimea greacă și îl înfrânge pe acesta în bătălia de la Plumbuita. În urma biruinței, Matei Basarab este recunoscut de Poartă și se suie pe tron la 20 septembrie 1632.
Politica sa internă a fost una bazată pe menţinerea stabilităţii, însă datoriile către Poartă şi întreţinerea unui costisitor aparat militar, l-au obligat să înăsprească fiscalitatea. Introduce taxe usturătoare pentru ţărani – „darea talerului”, echivalentă cu doi boi şi un porc sau nouă porci –, şi legi care le limitează strămutarea sau pedepseşte fuga în Transilvania. Pe boieri îi aduce sub ascultare, prin forţă sau danii; la începutul domniei îi cheamă pe pribegi, promiţându-le largi privilegii – „Şi au venit pribegii cu dânsul: rumânii, grecii, carei au fost boiarii mari şi tuturor bine le-au făcut, nu rău, şi încă au şi boerit pe unii”. În domeniul militar, reformele au făcut trecerea de la „organizarea curtenească la cea slujitorească”, soldaţii îndeplinindu-şi atribuţiile chiar şi în vreme de pace, ajutând pe domn să-şi impună, chiar şi cu forţa, autoritatea. Oastea este completată cu unităţi de dorobanţi şi pedestre, ambele înzestrate cu arme de foc – corpul seimenilor (archebuzieri pedeştri) fiind cel mai reprezentativ.
Măsurile sale economice au fost îndreptate, în special, spre creşterea veniturilor statului. Matei Basarab a sprijinit producţia manufacturieră prin repunerea în funcţiune a minelor de la Baia de Aramă şi Baia de Fier, susţinerea unei mori de hârtie (Călimăneşti) şi a unei fabrici de sticlă. În timpul său au fost publicate Pravila mică (1640), tradusă din slavonă, şi Îndreptarea legii (1652), cod de legi tipărit în limba română, legislaţie care prevedea, asemenea jurisdicţiei europene, inegalitatea pedepselor conform categoriei sociale din care făcea parte împricinatul. De sprijinul său şi al Doamnei s-a bucurat şi introducerea tiparului în Ţara Românească, tipografia primită de la mitropolitul Kievului (1635), a fost instalată, pe rând, la Câmpulung, Govora, Dealu sau Târgovişte.
Politica externă s-a caracterizat printr-un echilibru cu Poarta, caracterizată prin cumpărarea dregătorilor otomani, prin mari sume de bani, în vederea prevenirii problemelor legate de anumiţi pretendenţi şi participarea la luptele otomane cu creştinii. Cu Transilvania a avut relaţii foarte bune în timpul principilor Gheorghe Rákóczi I şi Gheorghe Rákóczi II, recunoscându-se, însă, vasalul acestora. Cu vecinul de la Nord, Moldova, Matei Basarab a fost într-un conflict permanent. Vasile Lupu a atacat în mai multe rânduri Ţara Românească cu intenţia de a ocupa el tronul acestei ţări (1635, 1637, 1638, 1639 sau 1653), toate încheindu-se cu victoria domnului muntean.
Latura sa cea mai vizibilă a fost aceea de „Mecena”, sprijinitor al ortodoxiei şi protector al artelor, „cel mai mare ctitor bisericesc al neamului nostru”. A construit sau refăcut 126 de monumente, printre care 46 de biserici sau mănăstiri. Realizările sale din domeniul cultural i-a făcut şi pe marii boieri să-i urmeze exemplul, peste 50 de edificii fiind construite în toată ţara.
În cei 22 de ani de domnie, Matei Basarab reușește să confere țării prosperitate economică, independență politică, afirmarea culturii românești în țară și peste hotare. Ultimul an de domnie coincide cu un eveniment dramatic: seimenii și dorobanții (lefegiii domnești), cărora nu li se plătiseră soldele, s-au răsculat, tulburându-l pe bătrânul domnitor, care i-a și cauzat moartea, la 9 aprilie 1654. A fost înmormântat la Biserica Domnească de la Târgovişte, lângă soţia sa, dar, după profanarea mormintelor, trupurile acestora au fost strămutate la mănăstirea Arnota.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com