Luna martie vine cu 11 zile libere și 20 de zile lucrătoare. 8 Martie, Ziua internațională a femeii, cade vinerea, astfel că ne vom bucura de o minivacanță de trei zile între 8-10 martie. La acestea se adaugă sâmbetele și duminicile. Astfel, lista zilelor libere cuprinde 2, 3, 8, 9, 10, 16, 17, 23, 24, 30, 31 martie. De menționat că școlarii așteaptă cu nerăbdare vacanța de primăvară. Ministerul Învățământului recomandă stabilirea acestei vacanțe în perioada 25-31 martie. În unele cazuri vacanța poate fi prelungită până la 7 aprilie. Se menționează că calendarul vacanțelor școlare este stabilit de fiecare instituție de învățământ în mod individual, în conformitate cu Legea Ucrainei privind Învățământul și luarea în calcul a duratei perioadei de carantină. Durata totală a vacanțelor școlare pe parcursul anului de învățământ nu trebuie să depășească 30 de zile, fără a include vacanța de vară. Actualul an școlar se încheie la 31 mai. Apoi, elevii merg în vacanța de vară, care durează până la 31 august, inclusiv. E bine de știut că anul acesta Postul Sfintelor Paști începe în 11 martie, iar Paștele ortodox va fi sărbătorit la 28 aprilie. Este cel mai lung post din an, care durează şapte săptămâni şi care se ţine nu doar în amintirea jertfei Mântuitorului şi a Învierii Lui, ci şi a postului de 40 de zile pe care Iisus Hristos l-a ţinut înainte de ispitirea de pe Muntele Carantaniei. Printre altele, Postul Catolic începe la 6 martie, odată cu Miercurea Cenușie, iar Paștele catolic va fi sărbătorit pe 21 aprilie. În același timp, cu toții ne întrebăm când trecem la ora de vară în 2019? Această trecere este un moment foarte important al anului, mai ales că acesta aduce cu sine o mulțime de schimbări ce țin de viața cotidiană. În anul 2019, trecerea la ora de vară va avea loc în ultima duminică a lunii martie, mai exact pe data de 31 martie, când ora 3.00 va deveni ora 4.00, iar noaptea va fi mai scurtă cu o oră.