Câți ucraineni comunică în limba ucraineană acasă?

z1510222248a275i

66 la sută din cetățenii ucraineni au indicat că limba lor maternă este limba ucraineană, pe când doar 55 la sută au mărturisit că comunică în ucrainiană doar acasă. În același timp 64 la sută dintre respondenți susțin consolidarea statutului limbii ucrainene în societate.

Despre aceasta, cu referire la sondajul Institutului Internațional de Sociologie din Kiev, în timpul unei dezbateri de la o emisiune a postului de televiziune „5 Kanal”, a declarat Taras Șamanda, coordonatorul mișcării „Spațiul libertății”, scrie segodnya.ua.

„Cred că nu ar trebui să forțăm pe nimeni să vorbească într-o anumită limbă, pentru că acesta este dreptul și libertatea fiecărei persoane. Prin urmare, proiectul de lege privind limba de stat prevede clar că această lege nu reglementează limba de comunicare personală a cetățenilor. Aceasta este sfera libertății umane”, a declarat Șamanda.

Acesta a subliniat că după cum ne arată experiența, ucrainenii ar trebui să se îndrepte spre o soluție legislativă.

„Constituția solicită legislativului în mod direct să creeze condiții pentru sprijinul spațiului lingvistic în care cultura va fi protejată. Apropo, vreau să menționez că în prezent două treimi din cetățeni susțin că limba lor maternă este limba ucraineană și doar 55 la sută comunică acasă în ucraineană. Acest lucru înseamnă că aproximativ 4-5 milioane de cetățeni nu comunică în limba pe care le consideră maternă. Acest fapt deja mărturisește anormalitatea situației”, a precizat Șamanda

Specialistul a mai adăugat că potrivit sondajului două treimi din ucraineni susțin consolidarea statutului limbii ucrainene în societate, doar 20 la sută — protejarea limbilor minorităților naționale.

Добавить комментарий