E o discuție mai veche, ce a dat naștere numeroaselor aforisme. A acumulat mărgăritare ale înțelepciunii. Dar nu și-a găsit nici azi rezolvarea absolută. E cazul identității unei etnii. Adică, autoaprecierii sale. Prin ce eu, tu, Ionel, Aurel și Măriuța ne deosebim de alții? Prin limbă, obiceiuri specifice, credință! Și nu pe ultimul loc în această ordine de idei e situată istoria poporului nostru. Cea adevărată! Cea care a concentrat în sine experiența milenară a existenței noastre ca comunitate etnică. Cea care ne indică locul ocupat în spațiul sociocultural mondial și traiectoria mișcării de mai departe în acest spațiu.
Oare trebuie astăzi, în vâltoarea globalizării intense, să ne dezlipim de trecutul tragic, dramatic și glorios al strămoșilor noștri? Să ne dizolvăm în imensitatea cosmopolită actuală? Să uităm faptul că, chiar în epoca predecesoare gândirii logice, oamenii urmau modelul de conduită și comportare socială a strămoșilor sau a eroilor legendari? Nu, nici într-un caz! Tratarea patriotică a istoriei poporului român ne va servi drept sprijin spiritual, ne va susține încrederea în sine, în forțele noastre de a ne păstra identitatea, de a ne făuri prin eforturile proprii o soartă prosperă.
Oare putem noi astăzi afirma că ne cunoaștem istoria neamului? Categoric – nu! Am fost mult timp lipsiți de ea din motive politice. Am studiat o sumedenie de istorii: a URSS (ce era, de fapt, istoria Rusiei), a Ucrainei, a ținutului natal, cea universală (inclusiv Asia, Africa și America Latină), dar nicidecum a poporului român.
Oare au apărut odată cu suveranitatea statală a Ucrainei posibilități de studiere a istoriei poporului nostru?
Da, au apărut. În primul rând, nimeni nu ne-o interzice. În al doilea rând, Institutul de studii pedagogice postuniversitare a aprobat o programă specială „Istoria poporului român” (autor A. Vornic). Directorii școlilor pot repartiza din programa școlară o parte din orele ce-i aparțin, poate restrânsă, dar totuși această posibilitate nu este exclusă, pentru cursul amintit. Există și un manual dedicat acestui curs: „Povestiri din istoria poporului român” (autori – N. și F. Șapcă), cu susținerea aceluiași Institut. Manualul, la timpul său, a fost repartizat bibliotecilor tuturor școlilor cu limba română de predare. Literatură auxiliară în ajutorul celor ce doresc să studieze istoria etniei proprii a fost adusă prin aceleași biblioteci de către Societățile culturale românești din ținut pe parcursul multor ani în șir: scrieri de P. P. Panaitescu și N. Iorga și un manual special „Din istoria ținutului natal” (autori – D. Dragnev, Șt. Purici, C. Ungureanu, I. Gumenâi). La etapa actuală avem Internet în fiecare școală, prin care ne putem informa în domeniul dorit. Chiar pentru cei, care tradițional au îndrăgit să le povestească cineva din trecutul neamului, cunoscutul istoric Neagu Djuvara le propune istoria povestită a poporului român (40 de ore).
Oare în multe școli se predă astăzi acest curs? Cu regret putem constata că astfel de școli pot fi enumerate pe degete!
Oare care-i cauza acestei stări rușinoase? E inutil să căutăm cauza în uneltirile diabolice ale dușmanilor poporului nostru. Motivul s-a ascuns adânc în natura noastră proprie. Indiferența, lenevia spirituală și intelectuală ne macină din interior. Putem găsi argumente ce ne îndreptățesc în ochii proprii: sunt puține ore în componentul variativ, cuiva trebuie de-i completat numărul de ore, cineva dintre șefi are cursul și manualul său care necesită aceste ore, profesorii de istorie nu cunosc istoria poporului român. Dar carul rămâne neclintit – educăm copii care au o imagine cețoasă a trecutului propriului popor. Putem oare pretinde la un viitor atunci, când nu ne cunoaștem trecutul? E o întrebare retorică!
Oare se poate considera adevărat profesionist un profesor de istorie, de limbă și literatură română, dacă nu-și cunoaște istoria propriului popor? Sunt convins, că majoritatea dintre noi își iubesc profesia și năzuiesc spre autoperfecționare. Atunci, să ne gândim cum să corectăm greșeala.
Pentru cei care doresc să formeze o concepție integră a istoriei poporului român la elevii săi programele de învățământ din Ucraina oferă această posibilitate. O putem face în cadrul orelor de istorie a ținutului natal, oferite de cursul de istorie a Ucrainei. În programa școlară de istorie universală sunt ore, în care nu putem evita trecutul poporului român: cultura arheologică tripoliană (Cucuteni), sciții, colonizările grecești în antichitate, popoarele ocupate de Imperiul Roman, intervenția barbarilor, monumentele antice, apariția creștinismului, slavii și vecinii lor, lupta împotriva Imperiului Otoman, Austria în timpul domnirii Mariei Tereza, revoluția europeană din 1848, Primul război mondial, dezmembrarea imperiilor, pactul Ribbentrop-Molotov, Al doilea război mondial, perioada postbelică în Europa de Est, extinderea UE și NATO etc. Am numit doar unele teme răzlețe, nu toate, care ne permit, lucrând sistematic, să aducem la cunoștința elevilor noștri informația despre istoria neamului românesc. Pe baza acestei informații putem crea o concepție clară despre evoluția istorică și perspectiva dezvoltării poporului, o părticică a căruia suntem. Va fi un prinos la conceperea clară a identității noastre naționale.
Avem nevoie de un grup de profesori de istorie care ar elabora anumite materiale metodice privind predarea istoriei noastre în cursurile permise de programele de învățământ din Ucraina, de către profesorii-entuziaști care ar participa la organizarea și frecventarea cursurilor de istorie a poporului român și metodica predării ei.
Cred că, Departamentul învățământului al Centrului cultural român „Eudoxiu Hurmuzachi” ar putea juca rolul de coordonator în acest proces patriotic.
Arcadie MOISEI, învățător emerit al Ucrainei,inspector în cadrul Departamentului învățământului Centrului cultural român
„Eudoxiu Hurmuzachi”
În imagine: Roma, Columna lui Traian. Încrustare în piatră a primelor file din istoria poporului român.