De la 1 octombrie 2019, șoferii sunt obligați să circule în afara localităților cu farurile aprinse pe faza scurtă. Cerința trebuie respectată în mod obligatoriu și este valabilă până în data de 1 mai 2020, comunică Serviciul de presă al Poliției. Aceste măsuri sunt aplicate în perioada rece a anului, caracterizată de vreme instabilă, însoțită de ploi și ceață – fenomene care reduc esențial vizibilitatea în trafic şi sporesc riscul accidentelor rutiere. Șoferii care vor încălca regulamentul riscă să fie sancționați cu o amendă de 425 grivne.
De menționat că în luna octombrie avem 9 zile libere și 22 de zile lucrătoare. La cele 8 zile de sâmbătă și duminică, se adaugă ziua de luni, 14 octombrie, când este marcată Ziua Apărătorului Ucrainei, care coincide cu marea sărbătoare creștină Acoperământul Maicii Domnului, cunoscută în popor ca Pocroavele.
De asemenea, anul acesta, Ucraina va trece la ora de iarnă pe data de 27 octombrie, adică în ultima noapte de sâmbătă spre duminică din luna următoare. Practic, în noaptea de 26 spre 27 octombrie 2019, ora 4 va deveni ora 3, astfel că ziua de duminică, 27 octombrie, va deveni cea mai lungă zi din an. Înainte de schimbarea orei, în luna septembrie se întâmplă și echinocțiul de toamnă 2019. Atunci când Soarele traversează ecuatorul ceresc și trece prin emisfera sudică are loc echinocțiul de toamnă. Pe data de 23 septembrie, echinocțiul reprezintă în mod oficial sfârșitul verii. După data de 23 septembrie, zilele devin mai scurte și nopțile mai lungi, iar aceasta se păstrează până la solstițiul de vară. Specialiștii susțin că avem nevoie de aproximativ o săptămână pentru a ne adapta la ora de iarnă.