Administraţia Preşedintelui SUA, Joe Biden, discută cu aliaţii europeni posibilitatea de a-i da Ucrainei mijloace de apărare antiaeriană şi alt armament. Printre altele, este vorba de complexele antiaeriene cu rachete C-300, comunică RBK-Ucraina cu referire la „The Washington Post”. Discuţiile au început în ajunul vizitei din săptămâna viitoare a ministrului Apărării al SUA, Lloyd Austin, la Bruxelles, unde se va întâlni cu aliaţii din NATO, şi în Slovacia. Slovacia, împreună cu Polonia şi România, a declarat despre disponibilitatea de a acorda ajutor militar Ucrainei, care suferă din cauza invaziei Rusiei. Slovacia dispune de complexele antiaeriene cu rachete C-300, cunoscute militarilor ucraineni, care sunt folosite pentru apărarea de aviaţia inamicului. „Noi considerăm că cel mai eficient mod de susţinere a militarilor ucraineni în lupta lor împotriva Rusiei este acordarea unui număr mare de sisteme antitanc şi antiaeriene”, a opinat Tod Wolters, comandantul Forţelor Armate ale SUA.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com