Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan îi îndeamnă pe turcii care trăiesc în Europa să facă cel puţin câte cinci copii şi consideră că acest lucru ar fi cel mai bun răspuns la „nedreptăţile” pe care aceştia le-au suferit pe continent, relatează The Associated Press.
Şeful statului turc a făcut aceste declaraţii vineri, în oraşul Eskisehir, în cadrul campaniei în favoarea unui referendum pe tema schimbării regimului politic în ţară prin sporirea puterilor sale.
Erdogan a criticat extrem de dur ţări europene, dar mai ales Olanda, după ce miniştri turci au fost împiedicaţi să facă campanie în favoarea sporirii puterilor sale în cadrul unor mitinguri în aceste ţări.
„Duceţi-vă şi trăiţi în cartiere mai bune. Conduceţi cele mai bune maşini. Trăiţi în cele mai bune case. Faceți nu trei, ci cinci copii. Pentru că voi sunteţi viitorul Europei”, i-a îndemnat vineri Erdogan pe turcii din Europa.
„Acesta va fi cel mai bun răspuns nedreptăţilor (comise) împotriva voastră”, a apreciat liderul turc.
Sursa: News.ro