În cadrul ședinței de astăzi a Guvernului Republicii Moldova, a fost aprobată hotărârea cu privire la inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind călătoriile fără vize ale cetăţenilor.
Acordul a fost propus de partea ucraineană și potrivit acestuia, cetățenii ambelor state vor putea călători în baza actelor de identitate de uz intern, adică în baza buletinelor de identitate.
Acordul prevede extinderea listei de documente în baza cărora cetățenii ambelor țări vor putea călători fără vize. Potrivit documentului votat de Guvern, acordul se va încheia pe o perioadă nedeterminată și va intra în vigoare în cea de-a 30-a zi de la data primirii a ultimei notificări.