Circa 1,5 mii tone de ajutor umanitar au fost expediate în regiunile Ucrainei de la hub-ul logistic din Cernăuţi

16 03 2022 ИН 2

Chiar din prima zi de război, Bucovina primeşte şi îndreaptă încărcături umanitare în oraşele care suferă în urma bombardamentelor „eliberatorilor” ruşi. „Avem datoria de a nu-i lăsa la nevoie pe cetăţenii ucraineni, care s-au pomenit în zona acţiunilor de luptă. Aceasta va fi contribuţia noastră la obţinerea victoriei. În prezent produsele alimentare, apa, mijloacele de igienă, îmbrăcămintea sunt direcţionate cât mai repede în raioanele unde continuă tirurile de foc”, a declarat şeful Administraţiei Militare Regionale, Serghii Osaciuk.

Ajutorul umanitar soseşte atât din partea oamenilor de bună credinţă ucraineni, cât şi de peste hotare: din Turcia, Italia, Spania, Franţa, Belgia, Germania, România şi din alte ţări. Primul adjunct al şefului Administraţiei Militare Regionale, Bogdan Kovaliuk, a precizat că încărcăturile umanitare sunt trimise la Kiev, Irpen, Bucea, Brovarî, Kozelţ, Nijin, Ohtyrka, Sumî, Harkiv, Voznesensk, Mykolaiv şi alte zeci de oraşe.

O mare susţinere primeşte Ucraina din partea partenerilor români. Astfel în vecinătatea aeroportului din Suceava a fost deschis un hub puternic, unde soseşte ajutorul umanitar din toată Europa. Aici are loc şi procedura de întocmire vamală a încărcătorilor, ca automobilele să treacă mai simplu frontiera, scrie site-ul Administraţiei Militare Regionale Cernăuţi.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий